VIDEO Merkel şi Macron, demonstraţie de unitate la o sută de ani după Primul Război Mondial

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La o sută de ani după ce puştile Primului Război Mondial au amuţit, liderii Franţei şi Germaniei s-au ţinut de mână şi s-au sprijinit unul de celălalt într-o ceremonie menită să marcheze semnarea Armistiţiului de pe 11 noiembrie 1918.

Preşedintele francez Emmanuel Macron şi cancelarul german Angela Merkel au vizitat trupe ale unei brigăzi comune franco-germane, înainte de a dezveli o placă memorială care aduce un tribut reconcilierii şi prieteniei reînnoite dintre duşmanii celor două războaie mondiale.

Peste 3 milioane de soldaţi francezi şi germani s-au numărat printre cele 10 milioane de militari care au murit în „Marele Război” dintre 1914 şi 1918.

O delegaţie germană a semnat Armistiţiul înainte de răsărit, pe 11 noiembrie 1918, într-un tren privat care aparţinea comandantului forţelor franceze, Ferdinand Foch. Câteva ore mai târziu, la 11 dimineaţa, războiul a luat sfârşit.

„În Europa este pace de 73 de ani. Este pace pentru că vrem să fie pace, pentru că Germania şi Franţa vor să fie pace,” le-a spus Macron unor tineri, în timp ce Merkel îl însoţea, referindu-se la starea de pace care a început cu sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, din 1945.

„Aşadar, mesajul, dacă vrem să merităm sacrificiul acelor soldaţi care au spus << Niciodată nu se va mai repeta!>>, este să nu cedăm celor mai slabe instincte ale noastre, şi nici eforturilor de a ne dezbina.”

Merkel a declarat că a fost impresionată de ceremonie şi a spus că invitaţia lui Macron este „un gest cu o încărcătură simbolică mare.”

Într-o puternică demonstraţie de unitate, Macron şi Merkel au stat în interiorul vagonului reconstruit, în care documentul de pace a fost semnat şi au citit din cartea de comemorare. După ce fiecare dintre ei a semnat cartea, cei doi s-au ţinut de mână încă o data.

Ultima data când delegaţiile franceză şi germană au stat în acelaşi loc a fost când Adolf Hitler a forţat predarea autorităţilor franceze, după invazia din 1940.

De la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, Franţa şi Germania au creat o cooperare europeană mai strânsă şi Uniunea Europeană a devenit cel mai mare bloc comercial din lume.

Macron, un apărător înflăcărat al unei Europe mai unite, a apelat la Merkel pentru a-l ajuta să construiască o integrare economică mai profundă în interiorul blocului european, cât şi pentru o colaborare mai strânsă în ceea ce priveşte teme precum apărarea sau imigraţia.

Merkel a aşteptat timp de ani de zile un lider francez cu entuziasmul lui Macron pentru Europa. Însă fragilitatea coaliţiei sale de guvernare şi poziţia sa de lider slăbită, cât şi îndoielile privind anumite aspecte ale viziunii lui Macron, a însemnat că liderul german nu s-a mişcat la fel de repede pe cât preşedintele francez ar fi dorit.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite