Teritoriu auto-administrat al Danemarcei, la fel ca şi insulele Feroe, Groenlanda a ieşit din Comunitatea Europeană în 1985, la doar trei ani după aderare. Singurele domenii pe care nu le gestionează integral politicienii de la Nuuk – aşa se cheamă capitala – sunt relaţiile externe şi apărarea. Acestea sunt asumate de Copenhaga, chiar dacă groenlandezii au şi ei un ministru cu un portofoliu care combină Afacerile Externe, Independenţa şi Agricultura!

Deşi are doar 50 de mii de locuitori – dintre care 30 de mii votează –, Groenlanda nu e săracă în partide. În legislativul trecut erau cinci formaţiuni politice, acum vor fi şapte. Ele copiază în general identităţile europene: există groenlandezi social-democraţi, conservatori sau liberali. Specificul local e dat de partidele care au îmbrăţişat naţionalismul. Până acum, cel mai important era unul creat în anii şaptezeci, şi anume Inuit Ataqatigiit, care înseamnă: Comunitatea inuită. În vederea alegerilor din 2018 s-a mai creat un asemenea partid, Nunatta Qitornai. În traducere, ar fi Copiii Ţării Noastre. Doctrina sa e simplă: independenţa imediat! Un alt partid – Nalerq – ar vrea ca separarea să fie efectivă în 2021, când se împlinesc 300 de ani de la debarcarea pe insulă a lui Hans Egede, un pastor luteran supranumit „Apostolul Groenlandei”. Una dintre vedetele noului partid e Aleqa Hammond, care reprezintă Groenlanda în parlamentul de la Copenhaga. Nu, nu există incompatibilitate...

Despre caracterul inevitabil al independenţei a vorbit şi un ministru din cabinetul trecut, care era membru al Siumut, cel mai important partid din insulă, de orientare social-democrată. Declaraţia a stârnit un scandal, fiindcă stânga e reticentă când vine vorba despre divorţul de Danemarca, a cărei regină – Margareta a II-a – domneşte  şi peste Groenlanda. Pe de altă parte, să nu uităm că ajutorul danez pentru cea mai mare insulă din lume e de circa 600 de milioane de euro pe an. UE alocă şi ea 16 milioane de euro pentru pescuit.

În campanie s-a mai discutat despre investiţii (străine) în explorarea resurselor naturale, despre avantajele aduse de pescuit (ce reprezintă 90% din exporturi), dar şi despre ideea de a încuraja turismul, construind noi hoteluri şi aeroporturi. În prezent, ca să ajungi în Groenlanda, trebuie să treci prin Reykjavik, dar sunt planuri pentru a spori numărul legăturilor aeriene. Dacă tot a venit vorba despre Islanda, să spunem că această ţară a fost pomenită în dezbaterea despre independenţă. Unii au propus ca, în caz că Groenlanda se separă de Danemarca, ea să rămână în NATO şi să aibă un statut identic cu al islandezilor. Trebuie ştiut că Statele Unite au o bază militară aeriană la Thule, în nord-estul Groenlandei. Ce s-ar întâmpla cu ea?

Rezultatul scrutinului nu e surprinzător: pe locul întâi, cu 27%, s-a clasat Siumut, al cărui lider, Kim Kielsen, un fost poliţist, a condus guvernul în ultimii patru ani. Locul al doilea, având cu 480 de voturi mai puţin, a fost ocupat de Inuit Ataqatigiit, iar medalia de bronz a revenit Democraţilor, un partid centrist. Kielsen a anunţat că va negocia cu toate partidele pentru a găsi o majoritate.