Uniunea Europeană s-a angajat să accelereze procesul de expulzare a imigranţilor care nu primesc azil

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mii de imigranţi aşteaptă la un centru de înregistrare din Berlin pentru a fi luaţi în evidenţă FOTO AP
Mii de imigranţi aşteaptă la un centru de înregistrare din Berlin pentru a fi luaţi în evidenţă FOTO AP

Uniunea Europeană (UE) s-a angajat, joi, să grăbească şi să intensifice procesul de expulzare a imigranţilor care nu întrunesc condiţiile pentru obţinerea de azil, relatează agenţia de presă Associated Press în pagina online.

Conform unei declaraţii a miniştrilor de Interne din statele membre UE reuniţi joi în Luxemburg, „multiplicarea numărului extracomunitarilor deportaţi ar trebui să descurajeze migraţia ilegală“.

În decursul acestei întâlniri s-a convenit, de asemenea, ca Frontex, agenţia UE pentru apărarea frontierelor, să înceapă organizarea zborurilor de retur şi s-a promis suplimentarea personalului organizaţiei, pentru a o ajuta să facă faţă crizei.

De asemenea, discuţiile au condus la concluzia că detenţia ar putea fi folosită drept măsură aplicată în ultimă instanţă, pentru a exista siguranţa că solicitanţii care nu au primit azil se întorc într-adevăr de unde au venit, şi s-a insistat asupra faptului că ar trebui să fie disponibile mai multe centre de detenţie unde să fie ţinuţi refugiaţii înainte de plecare.

În acelaşi timp, majoritatea statelor membre au susţinut propuneri de a consolida frontierele externe permeabile ale UE.

Într-un comunicat de presă, Consiliul Uniunii Europene a reafirmat că „o politică eficientă, coerentă şi credibilă cu privire la întoarcerea cetăţenilor din ţări terţe cu şedere ilegală, care respectă în întregime drepturile omului şi demnitatea persoanelor implicate precum şi principiul nereturnării, este o parte esenţială a abordării UE privind migraţia“.

Consiliul UE a salutat, de asemenea, planul Comisiei Europene privind repatrierile, răspunzând apelului Consiliului European din data de 25 şi 26 iunie 2015. Planul de Acţiune, precum şi Manualul privind Întoarcerea, prezentate pe data de 9 septembrie 2015, conţin elemente pragmatice şi operaţionale cu scopul de a creşte capacitatea statelor membre de a-i trimite înapoi pe imigranţii clandestini, în timp ce (n.r. documentele) recunosc în totalitate nevoia de a spori cooperarea şi susţinerea pentru ţările de origine şi de tranzit.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite