Ungaria. Portatul de ştiri Index.hu, unul dintre ultimele independente de la Budapesta, vândut principalului rival al lui Viktor Orban

Ungaria. Portatul de ştiri Index.hu, unul dintre ultimele independente de la Budapesta, vândut principalului rival al lui Viktor Orban

Portatul de ştiri ungar Index.hu, unul dintre ultimele independente din ţară, a fost vândut, iar operaţiunile sale au fost transmise unei fundaţii apropiate unui fost aliat al premierului Viktor Orban, în prezent principalul său rival, relatează Reuters.

Ştiri pe aceeaşi temă

Index.hu este, de departe, cel mai important portal online de investigaţii şi ştiri critice la adresa lui Orban, după ce, în ultimii ani, o mare parte din presa din ţară a trecut sub controlul Guvernului sau oamenilor de afaceri apropiaţi lui Viktor Orban.

După transfer, Index se alătură unui grup de publicaţii cu legături cu Lajos Simicska, unul dintre cei mai mari adversari politici ai lui Orban, cu un an înainte de alegerile din aprilie 2018.

Simicska, care a jucat un rol central în construcţia puterii partidului populist Fidesz, de dreapta, al lui Viktor Orban, s-a distanţat de premierul după alegerile din 2014. În 2015, cei doi s-au certat în public.

Un magnat cu afaceri în construcţii şi agricultură, care şi-a exprimat recent preferinţa pentru naţionaliştii radicali de la Jobbick, Simicska deţine un imperiu de presă considerabil, ce include cotidianul Magyar Nemzet şi postul de televiziune de ştiri Hir TV.

Fidesz este lider detaşat în toate sondajele, fiind creditat de aproximativ 30% din intenţiile de vot, cu mult în faţa principalilor săi rivali, Jobbik şi socialiştii, creditaţi cu aproximativ 10% din intenţii de vot fiecare.

Index domină în prezent media online – ceva ce noul proprietar va încerca să menţină.
citeste totul despre: