Un preot nominalizat la premiul Nobel pentru pace, vizat într-o anchetă privind imigraţia ilegală din Italia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto EPA
Foto EPA

Un preot originar din Eritreea, Mussie Zerai, al cărui nume a fost evocat la un moment pentru premiul Nobel pentru pace, pentru angajamentul său în favoarea migranţilor, este vizat într-o anchetă pentru că ar fi favorizat imigraţia ilegală, relatează AFP.

“Am primit un mesaj de la Parchetul Trapani, informându-mă de anchetă”, a declarat el, subliniind că a acţionat numai pentru a salva vieţi, cu cea mai mare transparenţă.

Ajuns în Italia în adolescenţă, după ce a fugit din Eritreea, intrat la Seminar la 45 e ani, el a devenit de aproape 15 ani un punct de referinţă pentru migranţii din Eritreea şi, în general, din Cornul Africii, care nu au avut mult timp decât numărul său de telefon pentru a cere ajutor.

“Don Moise” a primit şi zeci de apeluri pe zi, cel mai adesea de la migranţi pierduţi pe mare. El transmitea apoi coordonatele ambarcauţiunilor Pazei de Coastă italiene şi cele malteze, dar uneori şi ONG-urilor care aveau nave în apropiere.

Probabil că astfel a apărut numele său în ancheta deschisă în toamna anului 2016, de Parchetul Trapani din Scilia.

În cadrul acestei anchete, justiţia a sesizat săptămâna trecută vasul ONG-ului german Jugend Rettet, pentru suspiciuni de legături directe cu traficanţi din largul Libiei.

Potrivit presei italiene, ancheta vizează operaţiuni de salvare desfăşurate de ONG-urile Médecins sans frontières şi Save the children.

“Este complet paradoxal să ataci organizaţiile umanitare pentru a lupta împotriva imigraţiei ilegale. Este ca şi cum a-i ataca medicii pentru a protesta faţă de o boală”, consideră Mussie Zerai.

“Ar trebui mai degrabă să ne ocupăm de cauza bolii, de ceea ce face oamenii atât de disperaţi încât să îşi rişte viaţa pe mare”, a adăugat el, evocând în special sutele de mii de tineri din taberele pentru refugiaţi din Etiopia şi Uganda. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite