Trafic paralizat în Gara de Est din Paris, după descoperirea unei bombe din al Doilea Război Mondial

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mai multe trenuri au fost anulate după descoperirea obuzului. FOTO: AFP
Mai multe trenuri au fost anulate după descoperirea obuzului. FOTO: AFP

Gara de Est din Paris, închisă marţi după-amiază după descoperirea unei bombe din al Doilea Război Mondial, a fost redeschisă miercuri dimineaţă după detonarea controlată a proiectilului, relatează Ouest France în ediţia electronică.

Echipele specializate în deminare au detonat bomba descoperită în apropire de calea ferată la Noisy-le-Sec. "Operaţiunea a reuşit", a declarat prefectura din Seine-Saint-Denis, precizând că bomba a fost distrusă în "deplină siguranţă".

Proiectilul, "o bombă englezească de 1.000 de livre cu explozie întârziată", respectiv de 450 de kilograme, potrivit prefecturii, a fost descoperit marţi, la ora 12.10 (13.10 ora României), pe un şantier din apropierea căii ferate, la opt kilometri de Gara de Est.

Pentru detonarea în siguranţă a bombei, geniştii au deplasat-o într-o groapă adâncă de şase metri şi au acoperit-o apoi cu nisip pentru atenuarea suflului exploziei. Ca măsură de securitate, traficul feroviar a fost întrerupt marţi după-amiază în Gara de Est, traversată zilnic de 500.000 de călători.

La Noisy-le-Sec, un perimetru de securitate de 500 de metri a fost instalat în jurul căii ferate, determinând evacuarea a 300 de locuitori, dintre care 150 au fost găzduiţi într-o sală de sport din localitate, potrivit primarului Laurent Rivoire.

SNCF, compania franceză de căi ferate, a anunţat o "revenire la normal prevăzută pentru toate trenurile cu plecare sau sosire la Paris Est miercuri dimineaţă".

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite