„Nu căutaţi anumite persoane. Ucideţi la nimereală. Toţi necredincioşii trebuie să moară…" - comunicat ISIS

Poate nu aţi avut curiozitatea să vă aruncaţi privirea peste aşa-zisul comunicat revendicativ publicat de Statul Islamic imediat după atentate şi bine aţi făcut, deşi pentru a înţelege dimensiunea reală a fanatismului în care s-au îngropat aceşti indivizi, nu ar fi rău să-l parcurgeţi, măcar din curiozitate. Personal, m-am îngrozit… Aruncat ca o otravă în vasta reţea de canale de socializare atât de prizate de tinerii care parcă nu mai ştiu să trăiască în lumea reală, demonii serviciului de presă al odioasei grupări teroriste au răcnit ameninţând că „acesta este numai începutul furtunii“. În morbida lor viziune, sângeroasele atentate au fost binecuvântate pe toate feţele de Allah care le-a dat celor opt soldaţi ai Califatului putere şi victorie să facă prăpăd în inima Parisului şi împotriva Franţei cruciate. Prin martirul acestor fraţi, Allah a obţinut marea victorie reuşind să semene teama şi groaza în inima cruciaţilor chiar pe pământurile lor.

Indivizii ăştia au nevoie urgent de un update în ceea ce priveşte istoria modernă a Franţei care s-a separat de biserică de mai bine de o sută de ani, fiind una dintre cele mai secularizate şi laicizate ţări din Europa, poate chiar din lume. Soldaţii noului Califat pur şi simplu nu pot uita Cruciadele de acum aproape o mie de ani care, în ciuda caracterului agresiv, îşi pot găsi totuşi o justificare în contextul de atunci. Şi în secolul al XI-lea ca şi în prezent, creştinii au trebuit să-şi apere locurile sfinte care au fost permanent ameninţate cu distrugerea de către dominaţia musulmană. Iar în ultima vreme asistăm neputincioşi la furia cu care teroriştii au ras de pe faţa pământului biserici şi mănăstiri seculare. Vom mai reuşi oare vreodată să înălţăm un clopot sub cerul invadat de semiluni???

Dar să ne mai adâncim un pic în lumea tenebrelor şi în noaptea minţii lor. În viziunea teroriştilor Parisul, capitala abominaţiunilor şi tuturor perversiunilor posibile, este de fapt capitala care poartă standardul crucii în Europa, recentele atacuri ţintind printre altele să distrugă o cruce care din nefericire, creştinii din Occident o slăvesc tot mai mult în spaţiul privat. Cei opt fraţi cu centuri explozive şi arme de război binecuvântate, evident de Allah, au atacat locuri alese cu minuţiozitate din timp (observaţie foarte bine subliniată în comunicat), Parisul a tremurat sub picioarele lor, iar străzile bucuriei festive au devenit adevărate coluoare ale morţii.

Au atacat Stade de France pentru că sportul este un păcat şi în plus la meci asista „imbecilul de François Hollande“, au atacat sala de spectacole Bataclan pentru că aici erau adunaţi într-o sărbătoare perversă o mulţime de idolatri, au atacat terasele pentru că sunt locuri unde se consumă alcool… şi aberaţiile pot continua într-un delir greu de digerat de o minte normală.

Franţa va rămâne o ţintă privilegiată atâta timp cât îşi continuă intervenţia armată în Siria fiind conducătoarea cruciadei pornite împotriva lor, cât va continua să-l insulte pe Profet combătând islamul din Europa şi, nu în ultimul rând, cât va continua să-i atace pe musulmanii din pământurile noului Califat. La finalul comunicatului un nou avertisment: „Nu veţi trăi în pace atâta timp cât ne veţi bombarda!“„O să vă fie frică să mergeţi şi la piaţă!“. Până atunci luaţi aminte la ce spune Coranul (capitolul 63, sura 8): „Puterea este a lui Allah, a trimisului său şi a credincioşilor săi, însă cei făţarnici nu ştiu…“. În aceste clipe nu sunt capabilă să fac niciun comentariu. În faţa acestor aberaţii crunte sunt o „făţarnică“ fără glas… şi fără putere de reacţie pentru că, privind chipul tuturor tinerilor care au fost ucişi la Paris cu atâta cruzime, nu pot concepe faptul că un om, făcut din carne şi oase ca şi mine, poate fi posedat de o ură şi de o furie atât de nihiliste ajungând să trăiască într-o adevărată dimensiune apocaliptică.

Când a omorî şi a te omorî devine unul şi acelaşi gest, nu mai este nimic de făcut. Dacă atentatele din luna ianuarie au urmărit să-i elimine pe cei care l-au ridiculizat pe Profet, recentele crime de la Paris ar trebui să ne pună serios pe gânduri: în lipsa unui simbol clar, barbaria acestor criminali ne demonstrează că, pentru ei, simplul fapt că existăm este un motiv pentru a ne ucide, indiferent de ţara unde trăim… 

O fiţuică abjectă şi manipulatoare

Într-un interviu acordat publicaţiei La Croix, Jean Druel, Directorul Institutului Dominican de studii orientale, a avut răbdarea să aducă lumină asupra acestui comunicat revendicativ care a şocat o lume întreagă. În această foiţă abjectă criminalii sunt prezentaţi ca făcând parte dintr-un „grup care s-a separat (a divorţat) de lumea terestră şi s-a apropiat de duşmanii săi căutând moartea pe calea lui Allah, salvând astfel religia, profetul şi pe cei credincioşi lui Allah“. Este o manieră de a face din aceşti criminali nişte mari eroi care au renunţat la plăcerile vieţii pentru a se dedica lui Allah. Dar ideea de a considera că Dumnezeu are nevoie de oameni pentru a-l apăra e contrară tradiţiei musulmane. Pentru un adevărat musulman, a pune mâna pe arme ca să-l apere pe Allah sau pe profet, înseamnă a nu avea încredere deplină în forţa divină. 

Pentru acest specialist în islamul medieval, obiectivul combatanţilor Statului Islamic este simplu: disimularea unei violenţe abjecte într-o retorică şi o estetică salafistă, puritană şi pioasă, folosită pentru a-i manipula pe tinerii care nu ştiu nimic despre islam şi pentru a-i convinge pe ceilalţi musulmani că numai procedând asemeni lor, vor merge pe calea cea bună. „În islam“, continuă Jean Druel, "credinciosul se află într-un raport de supunere şi de smerenie faţă de Allah. Ori în cazul acestor fanatici, raportul este contrar, autorul comunicatului afirmând, de exemplu, că numai ei, soldaţii noului Califat, au dreptate. Deşi aparent textul are un aer de inspiraţie musulmană, aceasta a fost total pervertită“.

Anumite formule de exprimare sunt tipice literaturii salafiste. De exemplu, referirea la sala de concert unde erau adunaţi sute de idolatrii într-o sărbătoare perversă, se înscrie în gama de interdicţii adoptate de musulmanii extremişti care resping muzica, dansul, sportul şi orice pretext de a intra în contact cu infidelii. Într-un mod la fel de absurd, fanaticii au calificat capitala franceză drept purtătoarea crucii în Europa. Ce sens poate avea acest calificativ? Că Franţa se revendică ca fiind o ţară creştină? Că ea este adevăratul conducător al coaliţiei internaţionale din Siria? Totul este cu atât mai ciudat, cu cât în comunicat nu se face nicio menţiune explicită la operaţiile militare din Irak sau Siria. „Faptul că nu îşi justifică atentatele ca fiind represalii directe ale bombardamentelor din Siria face ca teroarea să fie şi mai adâncă. Ai impresia că aceşti fanatici ne pedepsesc şi pentru simplu fapt că mergem la restaurant sau la concert“. În definitiv au deplasat conflictul din terenul politic în cel religios: „Voi sunteţi creştini, voi comiteţi acte barbare împotriva noastră, iar nouă nu ne rămâne decât să ne apărăm religia şi Profetul…“. Transmis pe fundalul unui cântec cu ritmuri orientale, comunicatul Statului Islamic îi avertizează pe toţi cei care vor urma calea Franţei că sunt luaţi în vizorul urii şi vor simţi mirosul morţii la orice pas... Iar zilele trecute moartea a alergat nestingherită pe străzile Parisului lăsând în urma ei zeci de suflete nevinovate. Furtuna de abia a început şi vorba profetului Daniel (…) va fi vreme de strâmtorare cum n-a mai fost de când sunt popoarele şi până în vremea de acum.“ (Daniel 12, 1)