Tabăra Brexit conduce în sondaje

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Posibila ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană începe să stârnească tot mai multă agitaţie pe plan internaţional, în contextul în care tabăra pro-Brexit conduce în sondaje.

Tabăra care susţine ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană  câştigă teren în faţa celor care fac campanie pentru rămânerea ţării în blocul comunitar, cu mai puţin de două săptămâni înainte de referendumul din 23 iunie, în cadrul căruia britanicii sunt chemaţi la urne pentru a vota dacă vor sau nu ca ţara lor să mai facă parte din UE.

Potrivit unui sondaj de opinie ICM publicat luni după-amiază în pagina electronică a cotidianului „The Guardian“, tabăra care sprijină ieşirea Marii Britanii din blocul comunitar (Brexit) are un avans de 6 procente în faţa celei care se pronunţă pentru rămânerea ţării în Uniunea Europeană (53% faţă de 47%). 

Un alt sondaj de opinie, realizat de YouGov pentru „The Times“, publicat tot luni, arată că tabăra „Leave“ (pentru ieşirea din UE) conduce cu 7 procente în faţa celor din „Remain“ (rămânerea în UE) – 46%, faţă de 39%. 

Imediat după ce premierul David Cameron a anunţat organizarea acestui referendum, cei care doreau ca Marea Britanie să rămână în blocul comunitar păreau să aibă câştig de cauză, însă lucrurile s-au schimbat treptat, pe măsură ce în dezbaterea pe marginea acestui subiect s-au pronunţat tot mai multe personalităţi politice, dar şi formatori de opinie.

În plus, cei care susţin Brexitul nu ezită să se folosească de orice eveniment tragic pentru a câştiga adepţi. De pildă, grupul Leave.EU, sprijinit de liderul partidului antieuropean UKIP, Nigel Farage, susţine că ieşirea Marii Britanii din UE ar împiedica atacuri teroriste precum cel din Orlando, SUA, soldat cu 50 de morţi. 

Popularul tabloid britanic „The Sun“, de altfel cel mai bine vândut din Marea Britanie, a anunţat în ediţia sa de marţi că susţine ieşirea ţării din Uniunea Europeană, sub titlul „BeLEAVE in Britain“, un joc de cuvinte care înseamnă, din punct de vedere fonetic, „credeţi în Marea Britanie“, dar care conţine termenul „plecare“.

„Suntem pe punctul de a lua cea mai mare decizie politică a vieţilor noastre. The Sun îndeamnă pe toată lumea să voteze pentru IEŞIRE. Trebuie să ne eliberăm de sub dictatorialul Bruxelles“, a scris cotidianul, adăugând că „este ultima şansă“ a britanicilor pentru a face acest lucru.

Agitaţie pe plan internaţional

Posibila ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană  agită tot mai mult spiritele pe plan internaţional. 

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a estimat luni, într-un interviu acordat cotidianului german „Bild“, că un eventual Brexit ar alimenta euroscepticismul în cadrul blocului comunitar şi ar reprezenta o mare victorie pentru inamicii externi ai Uniunii Europene.

„Din punct de vedere politic, i-ar încuraja pe toţi antieuropenii radicali din interiorul a numeroase state membre“, a spus Tusk. „În plus, în ziua în care britanicii ar părăsi UE, inamicii noştri externi vor deschide o sticlă cu şampanie. Ar trebui să facem tot ce se poate ca să le stricăm petrecerea“, a adăugat oficialul european.

În acest timp, analiştii economici sunt îngrijoraţi de impactul pe care l-ar putea avea ieşirea Marii Britanii din UE asupra cursului de schimb, asupra băncilor şi a sistemului financiar.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite