Socialistul Fico nu mai are majoritate

Premierul Robert Fico a câştigat alegerile legislative din Slovacia, deşi în urmă cu doi ani pierduse prezidenţialele. Asta e ca şi cum V. Ponta ar fi rămas la şefia guvernului până la scrutinul din toamna viitoare şi ar fi reuşit să aducă victoria PSD.

E adevărat că Fico are mai multă experienţă la vârful executivului decât fostul său omolog român: el a condus guvernul de la Bratislava nu doar din 2012 până în prezent, ci şi între 2006 şi 2010. Comparaţia cu pesediştii se opreşte aici: într-adevăr, principala propunere de campanie a premierului slovac a privit migranţii musulmani. În această privinţă, Fico, politician de stânga, a ţinut un discurs pe care îl poţi auzi mai degrabă la liderul dreptei maghiare, Orban Viktor, decât la alţi socialişti. „Vă promit că vă apăr de invazie” a fost mesajul-cheie transmis alegătorilor slovaci. Dar dacă în Ungaria sunt câteva zeci de mii de refugiaţi, în Slovacia ei sunt la fel de rari ca în România, aşa că Fico n-a avut bătăi de cap cu probleme de ordin practic. Poziţia sa a fost, însă, rigidă: el a exclus perspectiva de a găzdui vreun refugiat care să nu fie creştin, apoi a respins cu totul ideea cotelor stabilite de Consiliul European, atacând decizia acestei instituţii la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. Premierul slovac consideră că deciziile luate la Bruxelles, cu privire la refugiaţi, reprezintă o „sinucidere colectivă” a Uniunii. Socialiştii l-au muştruluit pe tovarăşul lor de la Bratislava pentru aceste cuvinte, dar l-au lăsat în pace, deşi spuseseră că-l vor exclude din familia stângii democratice.

Trama discursului lui Fico – ca şi a celui asumat de Orban în Ungaria – este, în fond, religioasă. Ambii invocă, în sprijinul politicii anti - migraţioniste, caracterul omogen al naţiunilor lor, din punctul de vedere al credinţei. Catolicii slovaci înseamnă două treimi din populaţie. E mult, fiindcă alţi 15% s-au declarat, la ultimul recensământ, atei. Musulmanii sunt doar 0,2% din total şi nu sunt recunoscuţi ca minoritate religioasă, legea impunând ca talia grupului să fie de vreo zece ori mai mare, pentru a exista în mod formal. De altfel, în Slovacia nu există nici măcar o moschee. În cvasi-totalitatea lor, musulmanii cu pricina sunt bosniaci, stabiliţi în vremea Imperiului austriac, când la noi soseau, între mulţi alţii, slovaci, ai căror urmaşi trăiesc până azi în Banat.

Religia n-a fost singurul argument electoral folosit de socialistul slovac. Scăderea TVA la alimente sau gratuitatea călătoriilor cu trenul pentru studenţi şi pensionari au contat în configurarea intenţiei de vot, la fel de mult ca şi promisiunea că salariile vor creşte cu 25%. Ce a contat, de asemenea, în mod hotărâtor a fost divizarea opoziţiei. Asta nu e ceva nou, aşa a fost şi în urmă cu patru ani, când Robert Fico obţinea majoritatea absolută de fotolii în Narodna Rada. Acum, partidul pe care-l conduce – SMER –  n-a mai adunat decât 28% din voturi şi o treime din mandate.

Au mai reuşit să treacă pragul electoral şapte formaţiuni politice, care au obţinut între 5,6 şi 13,1 procente. Cel mai puternic opozant e un partid libertarian, Sloboda a Solidarita, care s-a făcut remarcat acum patru ani, atunci când, la guvern fiind, a votat împotriva unui ajutor financiar acordat Greciei, provocând astfel alegeri anticipate. Pe următorul loc s-a clasat acum un membru al familiei conservatoare, Partidul Oamenilor Obişnuiţi şi al Personalităţilor Independente. Poziţia a patra a fost ocupată de o formaţiune naţionalistă anti-maghiară, care revine în legislativ după ce absentase în ultimii şase ani: e vorba despre Partidul Naţional Slovac, aliat cu Fico la guvern între 2006 şi 2010. Pe cinci s-a clasat un partid numit Slovacia noastră, devenit faimos pentru simpatiile sale naziste şi pentru că vede în NATO o organizaţie „teroristă”. Îi urmează în clasament conservatorii eurosceptici de la Suntem o Familie, un nume bizar pentru un partid, mai ales că liderul acestuia are nouă copii cu opt mame diferite. Lista formaţiunilor parlamentare include, în fine, Most-Hid, fondat de slovaci de origine maghiară care pledează pentru reconciliere etnică, şi Reţeaua, creat în urmă cu doi ani, de către un fost candidat la preşedinţie, care a ratat finala din 2014. Marii perdanţi ai alegerilor din 5 martie sunt creştin-democraţii, din familia popularilor europeni: nu au reuşit să treacă pragul de 5% nici SDKU-DS, al fostului premier Mikuláš Dzurinda, nici KDH, care îl trimitea la Bruxelles pe primul comisar european slovac, Ján Figeľ.

Dată fiind fragmentarea spectrului parlamentar, alcătuirea guvernului nu va fi uşoară. O presiune suplimentară ţine de calendarul european: într-adevăr, Slovacia va prelua, de la 1 iulie a.c., preşedinţia rotativă a Consiliului UE. Deşi rolul statelor-membre în exercitarea acestei responsabilităţi e mult mai modest azi decât acum zece ani, e totuşi important să dispui măcar de un guvern stabil şi care dispun de minime competenţe în afaceri europene. Iată de ce, a doua zi după ce s-a ţinut scrutinul din 5 martie, una dintre ideile lansate a fost aceea că şeful statului, Andrej Kiska, ar putea forţa numirea în executiv a mai multor experţi, pentru a nu rata prima preşedinţie europeană a ţării sale.