Slovenia va instala garduri metalice pe segmente ale frontierei cu Croaţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Slovenia va instala garduri metalice mobile pe segmente ale frontierei cu Croaţia, pentru dirijarea fluxului de imigranţi extracomunitari, dar punctele vamale vor rămâne deschise, anunţă premierul sloven, Miro Cerar.

"Vom monta garduri metalice temporare" pe segmente ale graniţei cu Croaţia, a declarat Miro Cerar, potrivit Deutsche Welle, după o conversaţie cu premierul croat, Zoran Milanovici.

"Nu vom închide punctele vamale, vrem doar să asigurăm un tranzit controlat al fluxului de imigranţi şi să evităm o catastrofă umanitară", a explicat Cerar.

"Guvernul de la Zagreb va lua toate măsurile necesare pentru protejarea intereselor Croaţiei", a transmis Biroul premierului Zoran Milanovici, fără a oferi detalii.

Peste 170.000 de imigranţi provenind din Orientul Mijlociu şi din Africa au traversat frontiera croato-slovenă începând de la jumătatea lunii octombrie, după ce Ungaria a închis frontiera cu Serbia.

Aproximativ 30.000 de extracomunitari - majoritatea îndreptându-se spre Austria şi Germania - urmează să ajungă în Slovenia în următoarele zile.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite