Scepticii COVID-19 din Germania pot fi numiţi „covidioţi”. Ce argumente au adus magistraţii din Berlin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Scepticii COVID din Germania au organizat proteste ample, în cadrul cărora au criticat măsurile de protecţie instituite de autorităţile de la Berlin. Imagine: EPA-EFE
Scepticii COVID din Germania au organizat proteste ample, în cadrul cărora au criticat măsurile de protecţie instituite de autorităţile de la Berlin. Imagine: EPA-EFE

Protestatarii împotriva măsurilor anti-COVID-19 luate de autorităţile germane şi persoanele care refuză să poarte măşti de protecţie pot fi numiţi ‘Covidioţi’, au decis miercuri procurorii germani, respingând plângerile penale formulate împotriva unuia din co-liderii Partidului Social Democrat (SPD), Saskia Esken, care a folos acest termen pe Twitter, transmite Reuters, preluată de Agerpres.

Conform procurorilor din Berlin, care au primit sute de plângeri în care Esken era acuzată de calomnie, lidera social-democrată şi-a exercitat dreptul constituţional de a-şi exprima opinia.

Într-un tweet din 1 august, Saskia Esken a scris că protestatarii care au mărşăluit la Berlin au pus în pericol sănătatea altor cetăţeni prin faptul că au încălcat regulile de distanţare socială şi au ignorat cerinţa de a purta măşti de protecţie.

„Termenul indicat de Covidiot nu este, ca expresie a opiniei într-un discurs politic în pandemia de coronavirus, pasibil de urmărire în justiţie şi este acoperit de libertatea de exprimare protejată prin legea fundamentală”, au precizat procurorii.

Protest pe treptele Reichstag-ului

În ultimele săptămâni, Germania a fost scena unor proteste de masă contra măsurilor impuse de autorităţi pentru limitarea răspândirii coronavirusului.

Marşurile au atras o mulţime diversă de activişti pentru drepturile omului, oameni care se opun vaccinărilor, dar şi neonazişti şi membri ai unor grupări de extremă dreapta, inclusiv din partidul de opoziţie Alternativa pentru Germania (AfD).

Sâmbătă, poliţia din Berlin a întrerupt un protest contra măsurilor anti-COVID-19 şi a arestat 300 de persoane, după ce participanţii nu au purtat măşti şi nu au respectat distanţa socială, aşa cum li se ceruse.

În timpul protestului, unii participanţi au luat cu asalt scările sediului parlamentului, Reichstag, şi au agitat steaguri de extremă dreapta, acţiuni condamnate de ministrul de finanţe Olaf Scholz, social-democrat, şi de alţi politicieni marcanţi.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite