Scandalul Mariani sau despre dragostea dreptei franceze pentru Vladimir Putin

Thierry Mariani este un reprezentant de frunte al dreptei tradiţionale franceze, fost minsitru al Transporturilor sub Sarkozy (Guvernul Fillon III), responsabil cu politica faţă de francezii din străinătate în cadrul Partidelor PRP, apoi UMP (ambele membre de seamă ale grupului popularilor europeni).

Devine chiar vicepreşedinte al UMP, apoi secretar naţional al partidului însărcinat cu problemele francezilor din străinătate. Actualmente deputat.

Crează un adevărat scandal în 2015 când, anul trecut, în iulie, pleacă în fruntea unei delegaţii parlamentare franceze să viziteze Rusia şi, îndeosebi, Crimeea. Iniţiativă dezavuată oficial de ministerul francez de externe al cărui purtător de cuvânt, Romain Nadal, spunea că „este vorba despre iniţiativa personală a parlamentarului. Regretăm foarte mult acest lucru. O asemenea deplasare în Crimeea constituie, realmente, o violare a dreptului internaţional”.

Degeaba. Ajuns în Crimeea, Mariani începe un adevărat bombardament de declaraţii în favoarea politicii ruseşti, declarând că anexarea Crimeii de către Rusia este un fapt justificat deoarece este rezultatul unui referendum popular care trebuie recunoscut ca atare de întreaga comunitatre internaţională. Adică exact inversul poziţiei oficiale a ţării sale, a propriului său grup politic din Franţa, a PPE şi a tuturor ţărilor europene asociate în procesul de sancţiuni, declanaşat tocmai de problema Crimeii:

„Comunitatea internaţională nu poate accepta referendumuri atunci când asta-i convine şi să le refuze când rezultatele respective o deranjează”...felicitnd autorităţile locale, cu referinţă la evenimentele din Ucraina: În aceste tipuri de evenimente, primele victime sunt întotdeauna civilii. Când privim la zonele de tensiune, nu putem decât să vă felicităm pentru modul în care lucrurile au fost gerate aici. Dacă nu aţi fi cerut locuitorilor să voteze, atunci, gândindu-ne la zonele de război civil ca Donbas sa Lugansk, am fi adăugat poate şi Crimeea, cu mii de morţi”.

Şi chiar mai mult, exact în logica Kremlinului: „cel mai bun mijloc de a lupta împotriva tensiunilor pe care unii de pe cealaltă parte a Atlanticului vor s-o instaleze în Europa, este întărirea cooperării dintre noi...În momentul cînd este ridicat blocusul împotriva Cubei, acceptăm un alt blocus împotriva Europei”.

Scandalul care a urmat a fost unul extrem de mare, dar nu l-a descurajat absolut deloc pe Mariani care s-a întors acum la Moscova, apoi la Sevastopol unde va participa la Ziua forţelor armate navale ruse (cu participarea Flotei ruse din Marea Neagră).. Ocazie pentru a declanşa atacuri şi mai dure şi mai precise împotriva Occidentului şi policilor sale. Începând, evident în acest moment în raport cu poziţia Moscovei, cu o estimare a politicii americane şi cursei prezidenţiale din SUA, spunând că „o victorie a lui Hillary Clinton în cursa pentru preşedinţia SUA ar fi un lucru neliniştitor pentru pacea în Europa”. Consideră că anumite declaraţii ale lui Hillary Clinton sunt „foarte agresive” la adresa Moscovei şi a explicat că, în acest moment, „Europa nu mai are nevoie de tensiuni suplimentare”.

Iar analiza sa de ansamblu – niciodată sancţionată ca atare de partidul său politic sau de PPE la nivel european – are de ce să dea de gândit într-un moment în care unitatea politică a Europei este principala problemă cu care se confruntă instituţiile comunitare.

Poziţie franceză salutată şi preţuită cum se cuvine de către Serghei Narickin, şeful Dumei ruse:

„Inivit responsabilii politici francezi şi pe cei ai UE să devină în fine conştienţi de ameninţarea de securitate asupra continentului nostru şi să înţeleagă motivele care au generat această ameninţare.Cea mai mare parte a acestor cauze nu s-au născut în Europa, ci de cealală parte a Atlanticului. Aţ spune că e vorba despre idei care s-au născut în nişte minţi iraţionale. Asta face parte din politica de disuasiune cu orice preţ, chiar cu preţul trădării idealurilor şi valorilor Jocurilor Olimpice. ...această deplasare va contribui la înţelegerea situaţiei reale din Crimeea rusă şi va permite realizarea faptului că ideile impuse de dincolo de Alantic miros urât”...

Este vorba despre o revenire în actualitate a retoricii tradiţionale a Războiului Rece. Cu mica noutate că se alătură Kremlinului actori de frunte ai scenei politice occidentale care intră într-un joc care doar în aparenţă vizează tematica Crimeii. Pe fond, aşa cum vedeţi din discursurile citate (reproduse după Sputnik.fr), ideea majoră este de a acredita existenţa unui complot american destinat să distrugă Europa.

Americanii imperialişti sunt la originea tuturor relelor, de ei trebuie să se despartă Europa dacă vrea să trăiască în libertate şi democraţie, exemplul evident fiind modelul rusesc aplicat, printre altele, în cazul Crimeii. 

O poziţie uimitoare a unui reprezentant politic de nivel înalt al dreptei tradiţionale franceze? Da şi nu.

Da, în măsura în care această a doua vizită a unui înalt reprezentant al drepeti politice franceze crează o breşă reală în ceea ce este poziţia PPE şi, în general a instituţiilor europene, deloc doritoare să discute măcar o posibilitate a ridicării sancţiunilor.

Nu, în măsura în care asemenea atitudini au fost, de-alungul timpului, specifice unei linii tradiţionale a intelectualităţii franceze, susţinătoare a Rusiei chiar în momentele în care era evident că politica stalinistă crea una dintre cele mai mari tragedii politice şi umanitare. În definitiv, de ce momentul de acum nu ar putea fi pus în contextul unor evenimente similare, atunci când intelectuali de frunte ai Franţei şi ai lumii – Andre Gide, Romain Rolland, Andre Breton, Jean-Paul Sartre, Elsa Triolet sau Louis Aragon meregeau la Moscova şi scriau ode închinate lui Stalin şi URSS. ţara unde comunismul edifica bazele celei mai bune dintre lumi?

Cu ce ar fi diferite acuzaţiile de acum de celebra afirmaţie a lui Jean-Paul Sartre, „orice anti-comunist nu este decât un câine!”. Şi, doamnelor şi domnilor, nu un oarecare scrib sovietic înspăimântat de perspectiva imediată a Gulagului pentru el şi toată familia şi prietenii săi, a scris nemuritoarea pozie închinată GPU (precursoarea KGB), sinistra organizaţie de represiune acţionând la ordinele lui Stalin. Nu, poezia a fost scrisă de Louis Aragon, marele poet al Franţei. Sigur, poate n-aţi citit-o. Merită reprodusă, cu gândul la zilele de azi şi la perspectivele jocurilor care se desenează acum în partea noastră de lume:

„Este vorba de a pregăti procesul monstru

Al unei lumi monstruoase

Ascuţi ce trebuie pe piatră

Pregătiţi consiliile muncitorilor şi soldaţilor

Constituiţi tribunalul revoluţionar

Din toată puterea plămânilor chem Teroarea

Cânt GPU-ul care se formează

în Franţa acestui moment

Cânt un GPU necesar în Franţa

Cânt GPU-urile de oriunde şi de peste tot

Cer un GPU pentru a pregăti sfârşitul unei lumi

pentru a apăra pe cei care se simt trădaţi

pentru a apăra pe cei care sunt în continuare trădaţi

Cereţi un GPU, voi cei care sunteţi frânţi şi ucişi

Cereţi un GPU

Vă trebuie un GPU

Trăiasă GPU, veritabilă imagine a grandorii materialiste(...)

Trăiască GPU împotriva tuturor duşmanilor proletariatului!”

(din Prelude au temps des cerises, în Persecuteur-Persecute, Ed. Denoel, 1931) .

Timpuri trecute? Irepetabile? Nebunii pasagere? Posibil.

Dar, la fel de posibil, este ca istoria să gpăsească, aşa cum a făcut-o de atât de multe ori, căi nebănuite de a se repeta, profitând de memoria scurtă a oamenilor, singura fomulă care le rămâne de auto-apărare. În acest sens, „episodul” Crimeea nu ar trebui deloc şi niciodată minimizat deoarece relevanţa lui este tocmai că face parte dintr-o mişcare mai amplă, dintr-o strategie deloc locală sau regională, ci una globală. Exact ce spunea Mariani când dădea Crimeea drept un exemplu...

Vă invit să citiţi o carte semnată de Marc Rousset şi intitulată, poate vizionar ”Noua Europă Paris-Berlin-Moscova”, reamintind spusele lui Laval: „am câştigat războiul, suntem pe cale să pierdem pacea”. 

Oare asta se întâmplă chiar acum?