În acest context, Grupul de la Vişegrad, format din Polonia, Ungaria, Cehia şi Slovacia, a devenit tot mai vocal în contestarea mesajelor date de Comisia Europeană. Primul subiect care a stârnit discuţii aprinse a fost cel legat de migranţi, a urmat problema produselor mai slab calitative vândute în Est, iar acum a apărut pe agendă problema Justiţiei şi a respectării statului de drept.

Banii şi statul de drept

Disensiunile dintre Bruxelles şi Grupul de Vişegrad s-au acutizat în ultima perioadă iar criticile Comisiei Europene pentru Polonia şi Ungaria au devenit ceva comun. Deşi sunt date ca exemplu negativ în Uniunea Europeană, la nivel naţional atât Fidesz-ul lui Viktor Orban, cât şi PiS-ul lui Lech Kaczyński au câştigat alegerile detaşat şi se bucură de majorităţi confortabile.

Practic, Orban şi Kaczyński au suport popular pentru acţiunile lor în disonanţă cu Uniunea Europeană iar acest tip de suport par să-l aibă din ce în ce mai mulţi liderii eurosceptici din Europa de Est. Sentimentul euro-sceptic a crescut exponenţial după Brexit inclusiv în state ca România în care în anul 2012 peste 90% dintre români se considerau pro-europeni convinşi. Sentimentul a fost accentuat de cotele de migranţi impuse de Comisia Europeană şi mai apoi de proiectul Europei cu două viteze. S-a extins ideea că Uniunea Europeană conţine două feluri de state, cu cetăţeni cu drepturi depline şi cetăţeni de mâna a doua.

Pornind de la aceste idei, Grupul de Vişegrad dar şi România, Bulgaria sau Grecia în unele situaţii, au criticat sau s-au opus proiectelor susţinute de Franţa sau Germania. Vehemenţa şi modul de acţiune al statelor de la Vişegrad a îngrijorat Burxelles-ul. Astfel a apărut proiectul girat de Macron şi Merkel privind condiţionarea accesării fondurilor structurale de problemele din Justiţie şi de respectarea statului de drept. Este evident că primele vizate sunt Polonia şi Ungaria şi că adoptarea unui astfel de proiect va exercita o presiune uriaşă la Varşovia şi Budapesta ţinând cont că aproximativ 3% din PIB-ul Poloniei şi 4% din PIB-ul Ungariei sunt compuse din fondurile UE.

În momentul de faţă, măsura propusă de Franţa şi Germania pare justă ţinând cont că atât Viktor Orban cât şi Lech Kaczyński şi-au subordonat complet justiţia şi presa. Totuşi, pe termen lung, această măsură va fi văzută ca un mijloc de pedepsire a statelor din Europa de Est pentru că nimeni nu şi-ar permite să facă acest lucru cu state puternice ca Italia de exemplu, deşi Berlusconi a fost foarte asemănător cu Viktor Orban.

Situaţia României

România este indecisă. A crescut simţitor sentimentul euro-sceptic şi apar pentru prima dată contestări pe linie instituţională a modului de acţiune al Comisiei Europene. Raportul MCV este criticat intens de Guvern şi de reprezentanţii Parlamentului iar tot mai multe voci, deşi nu pe canale mainstream, cer alinierea politicii externe româneşti cu cea a grupului de la Vişegrad.

În acelaşi timp, majoritatea opiniei publice este mai degrabă favorabilă Uniunii Europene. Chiar dacă societatea românească are multe nemulţumiri legate de modul în care România a fost şi este tratată în UE, grupul de la Vişegrad nu este văzut ca o opţiune validă.

România va prelua preşedinţia Uniunii Europene la 1 ianuarie 2019, în plin proces de adoptarea a bugetului pentru ciclul 2021-2027 şi în timpul unei foarte probabile răciri a relaţiilor SUA-UE după denunţarea tratatului cu Iranul. În momentul de faţă, clasa politică românească şi societate privesc cu foarte multă detaşare orice eveniment de politică externă, lăsând impresia fie că nu înţeleg, fie că nu-i interesează. Momentul preluării preşedinţiei UE de către România va obliga clasa politică românească să se poziţioneze mult mai ferm în raport cu nucleu dur al Uniunii Europene, cu grupul de la Vişegrad dar şi cu Statele Unite ale Americii. Vechea retorică „ne dorim să fim membrii cu drepturi depline ai Uniunii Europene şi să susţinem un parteneriat strategic de durată cu Statele Unite” s-ar putea să nu mai meargă rostit într-o singură frază. În condiţiile unei divizări tot mai accentuate pe axa Est-Vest în interiorul UE şi al unei crize politice şi economice între Bruxelles şi Washington, România, va trebui să gestioneze aceste probleme atât pe plan extern cât şi la nivel naţional. Dincolo de luptele politice interne, politicienii români vor fi obligaţi să facă pasul spre politica externă şi să fie mult mai activi pentru că în contextul actual, lipsa unei voci româneşti puternicie va aduce prejudicii foarte mari României pe termen mediu şi lung.