Raimonds Vejonis a fost ales noul preşedinte al Letoniei
0
Ministrul leton al Apărării, Raimonds Vejonis, a fost ales miercuri preşedinte al ţării, cu voturile a 55 din cei 100 de membri ai parlamentului de la Riga, relatează AFP şi AP.
Raimonds Vejonis, în vârstă de 48 de ani, membru al unui partid ecologist, a declarat că „va face tot posibilul pentru a continua să amelioreze securitatea Letoniei şi bunăstarea ţării în întregul ei”. De cinci ori au votat parlamentarii letoni până când a Bejonis a obţinut majoritatea de voturi necesară.
În calitate de ministru al apărării, el a avut poziţii foarte ferme faţă de Rusia, ale cărei ambiţii au provocat îngrijorare în întreaga regiune. El îi urmează în funcţie lui Andris Berzins, ales în 2011 şi care nu a mai candidat pentru un nou mandat. Contracandidatul lui Vejonis a fost Egils Levits, fost judecător la Curtea Europeană de Justiţie.
Noul preşedinte s-a născut în Rusia în apropiere de Pskov, unde tatăl său activa în armata sovietică. Vejonis a fost numit în 2002 ministru al mediului, păstrând acest portofoliu în mai multe guverne ale coaliţiei, până în 2011. El a intrat în parlament în 2006 pe lista alianţei Verzilor şi Ţăranilor, care cuprinde partidul ecologist al cărui membru este.
Numit ministru al apărării în ianuarie 2014, el a dat dovadă de foarte multă fermitate faţă de Rusia în contextul conflictului ucrainean. AP susţine că „experienţa în domeniul securităţii a reprezentat un atuu” în cadrul votului final.
Vejonis va depune jurământul la 8 iulie. Printre atribuţiile preşedintelui sunt : comandant al forţelor armate, nominalizarea prim-ministrului şi promulgarea legilor.