Prima fotografie. Cum arăta Catedrala Notre-Dame în urmă cu două secole
0Prima fotografie a Catedralei Notre-Dame din Paris a fost realizată acum aproape două secole. Atunci, aceasta fusese drapată în negru pentru funeralii naţionale după moartea Prinţului Ferdinand-Philippe D'Orléans.
Pe internet a fost postată prima fotografie a Catedralei Notre-Dame, realizată în anul 1842. Atunci Catedrala a fost drapată în negru pentru că Franţa era în doliu. Murise prinţul moştenitor Ferdinand-Philippe D'Orléans, fiul cel mare a regelui Ludovic-Filip al Franţei şi a Prinţesei Maria Amalia de Bourbon-Sicilia.
Prinţul, numit şi ”Patron al Artelor”, era moştenitorul titlului de Duce de Orléans şi de şef al Casei de Orléans (o ramură a Casei de Bourbon fondată de singurul frate al regelui Ludovic al XIV-lea).
Catedrala Notre-Dame, construită între secolele al XII-lea şi al XIV-lea, "inima Parisului", aşa cum au numit-o francezii, reprezintă "simbol al păcii" şi înseamnă totodată "toată istoria şi cultura Franţei".
Imaginile impresionante ale turlei în formă de săgeată prăbuşite, luni, în incendiul devastator care este în desfăşurare, au făcut înconjurul lumii şi au stârnit o emoţie generală în Franţa, în special.
Turla, care avea 93 de metri, a fost construită din 500 de tone de lemn şi 250 de tone de plumb. Ea a fost reconstruită de Viollet-le-Duc în secolul al XIX-lea. Era în curs de restaurare.
"Doamna noastră în alb", aşa cum o mai numesc francezii, monument în stil gotic, sediu al Arhiepiscopiei Parisului, se află în Île de la Cité, în centrul Parisului.
Intrarea în cel mai vizitat monument al Franţei se face prin trei porţi bogat ornamentate. Faţada dantelată prezintă două turnuri patrulatere de câte 69 de metri fiecare.
Interiorul, impozant, copleşitor, se înalţă pe trei rânduri de coloane: 130 de metri lungime, 45 metri lăţime şi 35 de metri înălţime. Până la 10.000 de persoane încap în interior. Statui, picturi şi obiecte de cult fac parte din patrimoniul monumentului. Este vizitat anul de 13 milioane de oameni.
1163 este data tradiţională reţinută pentru momentul în care a fost pusă prima piatră a Catedralei, în prezenţa Papei Alexandre III. Construcţia a început pe locul unui lăcaş de cult dedicat sfântului diacon Ştefan şi a durat până în 1345.
Edificiul a suferit modificări în secolele XVII şi XVIII.
La începutul secolului al XIX-lea, o nouă convenţie este semnată în iulie 1801 şi Notre-Dame va fi sub semnul cultului roman la 18 aprilie 1802.
Acest monument spiritual şi cultural a inspirit numeroşi artişti. În 1831, Victor Hugo a publicat romanul său “Notre-Dame de Paris” care va fi un mare succes. În 1844, guvernul regelui Louis-Philippe 1 decide restaurarea Catedralei din Paris şi construirea unei sacristii.
Proiectul de restaurare a fost încredinţat arhitecţilor Eugène Viollet-le-Duc şi Jean-Baptiste Lassus. În 1857, după moartea lui Lassus, Viollet-le-Duc va rămâne singurul maestru al operei. "A restaura un edificiu, nu înseamnă să-l întreţii, să-l repari sau să-l refaci, ci să-l readuc într-o stare în care nu a fost niciodată", spunea Viollet-le-Duc.
Napoleon a fost încoronat aici împărat al Franţei la data de 2 decembrie 1804. Cele două Războaie nu au afectat monumentul.
Un incendiu dramatic a devastat luni noapte celebra Catedrală Notre-Dame din Paris. Edificiul, ridicat acum aproape 9 secole, este unul dintre simbolurile capitalei franceze şi cel mai vizitat monument din Europa. După ore de lupte cu flăcările, brigăzile de pompieri mobilizate au reuşit, marţi, să stingă în totalitate incendiul.
Pagubele sunt însă incomensurabile, încă greu de evaluat, iar specialiştii evaluează déjà la "decenii" timpul necesar pentru a reclădi monumentul. Dezastrul a fost urmărit în direct de zeci de milioane de oameni din lumea întreagă.
CITEŞTE ŞI
FOTO VIDEO Primele imagini cu Notre-Dame desfigurată de flăcări. Se anunţă o anchetă complicată
YouTube a sugerat că incendiul de la Catedrala Notre Dame reprezintă o ştire falsă