Preşedintele Serbiei a anunţat oficial convocarea alegerilor anticipate la 16 martie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Serbiei
Preşedintele Serbiei

Preşedintele sârb Tomislav Nikolici a anunţat miercuri organizarea de alegeri legislative anticipate pe 16 martie, la cererea Partidului Sârb al Progresului (SNS), ce se bucură de o susţinere în creştere din partea electoratului după ce Belgradul a început negocierile de aderare la UE, relateazã AFP

„Am semnat decretul vizând dizolvarea Parlamentului şi organizarea alegerilor legislative la 16 martie", a declarat preşedintele Nikolici.

„Avem mult de lucru, reforme dureroase care vor îmbunătăţi viaţa cetăţenilor" trebuie să fie adoptate, a adăugat el.

Şeful statului a subliniat, de asemenea, că Serbia trebuie "să îndeplinească condiţiile pe care UE le stabileşte pentru fiecare ţară candidată" în procesul de integrare.

Partidul Sârb al Progresului (SNS), formaţiune conservatoare pro-europeană a puternicului vicepremier sârb Aleksandar Vucici care domină coaliţia aflată la putere în Serbia, s-a pronunţat duminică pentru organizarea de alegeri legislative anticipate, cu doi ani înainte ca actualul Parlament să-şi încheie mandatul.

SNS vrea să organizeze scrutinul pe 16 martie, odată cu alegerile anticipate, deja prevăzute, pentru Primăria Belgrad.

În opinia unor analişti, SNS vrea să organizeze acest scrutin pentru a profita de susţinerea foarte importantă de care se bucură în cadrul electoratului, după începerea recentă a negocierilor de aderare la Uniunea Europană (UE) şi după o serie de arestări spectaculoase ale unor oameni de afaceri foarte bogaţi în cadrul luptei împotriva corupţiei şi crimei organizate.

Potrivit unui sondaj de opinie recent, SNS beneficiază de susţinerea a peste 43% din electorat, fiind urmat de Partidul Democrat (DS, opoziţie) cu doar 13%.

Pe poziţia a treia (11%) se află Partidul Socialist (SPS) al premierului Iviţa Dacici.

SNS şi SPS, o formaţiune mică, şi-au unit forţele după alegerile generale din mai 2012, îndepărtând de la putere DS, după ce liderul formaţiunii, Boris Tadici, nu a fost reales la conducerea statului.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite