Poroşenko: Embargoul alimentar impus de Rusia urmăreşte „să sugrume“ Ucraina

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rusia încearcă „să sugrume economic“ Ucraina prin impunerea unui embargo alimentar asupra exporturilor ucrainene, însă nu va reuşi, a afirmat preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, în mesajul său adresat naţiunii cu prilejul Anului Nou, scrie AFP, potrivit Agerpres.

„Închiderea de către Moscova a pieţei sale pentru mărfurile ucrainene, o puternică agresiune economică, este încă o componentă a războiului (...) împotriva noastră“, a apreciat şeful statului, referindu-se la conflictul armat cu rebelii proruşi din estul Ucrainei.

Kievul şi occidentalii acuză Moscova că a provocat acest conflict, care a făcut peste 9.000 de morţi de la declanşarea sa în aprilie 2014, şi că îi sprijină militar pe separatişti. Dacă Rusia respinge acuzaţiile respective, numeroase persoane din Ucraina văd în acest conflict un război real cu Moscova.

„După ce au eşuat în asaltul lor militar, încearcă să ne sugrume economic şi să provoace o explozie socială. Însă nu vor reuşi nimic!“, a continuat Petro Poroşenko, scrie Agerpres.

În opinia sa, Kievul va fi în măsură „să compenseze pentru mai mulţi ani pierderile colosale pe care Rusia le-a provocat Ucrainei“, datorită zonei sale de liber schimb cu Uniunea Europeană, intrată în vigoare vineri.

Rusia, care a impus deja în 2014 o serie de restricţii asupra importurilor de alimente provenind din Ucraina, va extinde cu începere de vineri asupra Kievului embargoul alimentar care se aplică în acest moment ţărilor occidentale.

În plus, preşedintele Vladimir Putin a semnat în decembrie un decret pentru excluderea tot de vineri a Ucrainei din zona de liber schimb care lega din 2011 mai multe ţări ale fostei URSS.

Moscova repetă fără încetare că acordul de liber schimb dintre Kiev şi Bruxelles riscă să inunde piaţa sa de produse europene, dacă nu ia măsuri de protecţie comercială, ceea ce Comisia Europeană dezminte.

Rusia şi Ucraina s-au angajat într-o criză fără precedent de la sosirea la putere a prooccidentalilor în Ucraina la începutul lui 2014, urmată de anexarea de către Moscova a peninsulei ucrainene Crimeea şi apoi de conflictul cu separatiştii proruşi din estul ţării.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite