Parlamentul european stabileşte reguli noi pentru limitarea riscului la cumpărarea casei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Organizatorul Târgului susţine că se vor găsi locuinţe începând cu 15.000 de euro.

Cei care îşi cumpără o casă vor fi mai bine informaţi despre costurile şi riscurile creditului ipotecar, vor fi parţial protejaţi împotriva fluctuaţiilor de piaţă care determină creşterea ratelor şi vor fi mai bine protejaţi dacă nu mai pot rambursa creditul, conform noilor reguli aprobate provizoriu de Parlament marţi.

Însă înainte de a finaliza aceste reguli, eurodeputaţii vor să le detalieze pentru a se asigura că vor putea fi aplicate corect în întreaga Uniune.

Legislaţia se referă la creditele ipotecare pe proprietăţi rezidenţiale, proprietăţi rezidenţiale cu spaţiu de birou şi pe terenuri construibile. Unele dintre prevederi vor fi adaptate la diferenţele dintre statele membre privind ipotecile naţionale şi piaţa imobiliară, însă informaţiile adresate cumpărătorilor trebuie prezentate în acelaşi format în toate statele Uniunii.

Înainte de semnarea contractului

Oricine semnează un contract pentru un credit ipotecar în UE trebuie să primească informaţii privind produsele disponibile care să poată fi comparate şi să înţeleagă costul total şi consecinţele financiare pe termen lung ale accesării creditului. Termenii de creditare oferiţi celor care iau împrumutul trebuie să fie în conformitate cu situaţia lor financiară la acel moment şi să aibă în vedere perspectivele lor şi posibilele momente de scădere a capacităţii de plată.

Mai mult, cumpărătorii vor avea dreptul la o perioadă obligatorie de reflecţie de 7 zile înainte de a semna pentru împrumut sau la o perioadă de 7 zile în care să se poată retrage, după semnare.

Pe durata creditului

Deputaţii au inclus reguli mai flexibile, inclusiv dreptul celui care împrumută de a plăti creditul anticipat, posibile condiţii putând fi decise de statele membre, precum şi dreptul celui care oferă împrumutul de a fi compensat corect pentru o rambursare anticipată. Cu toate acestea, va fi interzisă obligativitatea de a plăti penalităţi pentru o rambursare anticipată.

Conform noilor reguli pentru împrumuturile într-o monedă străină, cel care împrumută trebuie să fie avertizat înainte de semnarea contractului că ratele pot creşte sau poate avea posibilitatea de a modifica moneda împrumutului, respectând anumite condiţii şi rata de schimb stabilită în contractul de împrumut.

Protecţie împotriva incapacităţii de plată

Parlamentarii au inclus o nouă regulă care stipulează că returnarea garanţiei, cum ar fi chiar proprietatea, este suficientă pentru rambursarea împrumutului, cu condiţia ca cel care a oferit împrumutul şi cel care l-a accesat au agreat asupra acestui lucru în mod explicit în contract.

Dacă creditul nu mai este rambursat, legislaţia trebuie să includă cerinţe privind vânzarea proprietăţii la preţul "cel mai bun" şi facilitarea replăţii datoriei restante, astfel încât consumatorii să fie protejaţi şi să nu devină supraîndatoraţi pe termen lung, au mai adăugat deputaţii.

Ce urmează

Eurodeputaţii au adoptat varianta finală a textului, însă, înainte de a aproba regulile în ansamblu, Parlamentul vrea ca statele membre să ia măsuri prin care să se asigure că aceste reguli vor fi aplicate corect pe teritoriul lor, aşadar în toată Uniunea.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite