Parlamentarii britanici pregătesc un răspuns pentru Boris Johnson dacă va încerca să sfideze legea care îl obligă să ceară amânarea Brexitului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parlamentarii britanici pregătesc o acţiune legală în cazul în care prim-ministrul Boris Johnson încearcă să sfideze legea care îl constrânge să ceară o amânare a Brexitului, a declarat sâmbătă liderul laburiştilor, Jeremy Corbyn, pentru BBC.

Membrii Camerei Lorzilor, camera superioară a Parlamentului, au adoptat vineri seară proiectul de lege „Benn” care împiedică un Brexit fără acord, potrivit The Guardian, astfel că luni el ar trebui să primească consimţământul regal.

BBC a scris că mai mulţi parlamentari, inclusiv conservatorii care au fost daţi afară din partid după ce au sprijinit acest proiect de lege, sunt determinaţi, dacă este cazul, să apeleze la justiţie pentru a impune legea.

Boris Johnson, lider în campania din 2016 pentru Brexit, a preluat conducerea Guvernului în luna iulie, după ce Theresa May a demisionat în urma a trei încercări de a obţine votul Parlamentului pentru acordul negociat cu Bruxelles.

Prim-ministrul a promis că va scoate Marea Britanie din Uniunea Europeană pe 31 octombrie, cu sau fără un acord cu Blocul Comunitar.

Johnson a promis joi că nu va amâna niciodată ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, subliniind aceasta prin afirmaţia că mai bine ar fi mort într-un şanţ.

Sâmbătă, Daily Telegraph a scris că prim-ministrul este pregătit să nu respecte legea votată de parlamentari, dacă nu reuşeşte să obţină un nou acord. El a spus că este forţat „teoretic” de noua legislaţie.

Ken MacDonald, un fost director al Procuraturii britanice (DPP), a declarat pentru Sky News că Johnson ar putea fi condamnat la închisoare dacă refuză să amâne Brexitul pus în faţa unei acţiuni judiciare.

Corbyn a precizat că nu Partidul Laburist întreprinde această acţiune, dar că are cunoştinţe despre manevrele parlamentarilor.

Partidele Laburist şi Liberal Democrat, Partidul Naţional Scoţian (SNL) şi Plaid Cymru (Ţara Galilor) au transmis că vor vota împotriva Guvernului sau se vor abţine luni, când va fi decis dacă vor avea loc alegeri anticipate propuse de Johnson pentru 15 octombrie.

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite