Organizaţia de caritate Oxfam, cunoscută mai ales pentru programele de ajutor implementate în ţările lumii a treia, a explicat că problemele multor societăţi europene din prezent seamănă  cu răul provocat de programele de „ajustare structurală” impuse ţărilor sărace de Fondul Monetar Internaţional în ultimii 25 de ani.

Ţări din America Latină şi din Asia au apelat la ajutorul FMI în anii 1980, 1990, fiind nevoite adesea să reducă cheltuielile publice şi să-şi liberalizeze pieţele interne, în shimbul împrumuturilor de urgenţă, notează cotidianul britanic „The Guardian”.

„Aceste politici au fost un eşec: asemenea unui medicament care vindecă boala omorându-l pe bolnav. Nu trebuie să permitem repetarea greşelilor”, se arată în paginile raportului.

Folosind rezultatele cercetărilor Institutului de Studii Fiscale, care a analizat posibilul impact al austerităţii asupra nivelului sărăciei din toate cele 27 de ţări membre Uniunii Europene, Oxfam prevede că sărăcia relativă (persoanele care trăiesc cu mai puţin de 80% din venitul mediu) va creşte între 15 şi 25 de milioane de oameni.

Soluţii radicale

Înainte de următorul summit al miniştrilor de Finanţe din zona euro, vineri la Villnius, Oxfam a cerut oficialilor să adopte politici care să asigure o impozitare corectă a celor bogaţi, cheltuieli bugetare pentru sectoarele importante (precum sănătate şi educaţie) şi care să pună accent pe investiţii.

Criza datoriilor suverane din zona euro a obligat mai multe ţări, printre care Grecia şi Portugalia, să accepte tăieri ale cheltuielilor publice, privatizări ale celor mai importante companii de stat şi reforme drastice ale pieţei. În acelaşi timp, şi preţul planurilor de salvare oferite de FMI şi ţările vecine a devenit tot mai greu de suportat.

„Singurele persoane care au beneficiat de austeritate sunt acei 10% cei mai bogaţi oameni din lume, ale căror venituri au crescut, în timp ce oamenii cei mai săraci au pierdut din ce în ce mai mult. Marea Britanie, Grecia, Portugalia, Irlanda, Italia, Spania, ţările care aplică cele mai agresive măsuri de austeritate, curând se vor număra printre ţările cu cea mai accentuată inegalitate din lume, dacă liderii lor nu vor schimba cursul evenimentelor”.