Oraşul în care mâncarea de la McDonald's este considerată sănătoasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În Tamworth restaurantele fast-food sunt la orice colţ de stradă FOTO AFP
În Tamworth restaurantele fast-food sunt la orice colţ de stradă FOTO AFP

Primul lucru pe care îl poate sesiza oricine ajunge cu trenul în oraşul Tamworth din Marea Britanie este mirosul pregnant de burgeri şi de cartofi prăjiţi, gătiţi în aer liber, scrie „Daily Mail“. Specialitatea oraşului este un burger cu un ou ochi prăjit deasupra şi, pentru doar 30 de eurocenţi în plus, se adaugă şi o felie de caşcaval. Tamworth este deja cunoscut ca un oraş cu o rată de obezitate foarte mare.

Shannon O'Rourke în vârstă de 19 ani mărturiseşte pentru „Daily Mail“ că mănâncă cel puţin şase batoane de ciocolată în fiecare zi. „Pur şi simplu le iubesc. Şi iubesc şi puiul crocant“. Shannon cântăreşte peste 75 de kilograme şi doctorul ei i-a spus că riscă să devină obeză.

Sora ei însă este mai mare cu doi ani decât ea şi a avut 108 kilograme. „Într-o zi m-am uitat în oglindă şi am început să plâng, pentru că arătam atât de grasă“, îşi aminteşte Taylor, care acumulase greutate şi în timpul sarcinii. Acum, după un regim în care şi-a înjumătăţit porţiile de mâncare şi în care a făcut diverse exerciţii, a ajuns să cântărească 89 de kilograme. „Sunt din nou însărcinată, aşa că nu este momentul să mai ţin dietă, însă nu mai vreau să mai ajung la 100 de kilograme“, spune ea.

Ambele surori din Tamworth recunosc că mănâncă prea mult fast-food de la numeroasele restaurante de profil din oraş. Pe o alee pentru pietoni, din cinci magazine, toate sunt cu mâncare. Două servesc sandvişuri, două servesc burgeri iar, pentru desert, cel de-al cincilea este plin de prăjituri. Imediat după colţ este un magazin intitulat sugestiv „Compania cu Sandvişuri Grase“, care oferă baghete cu cârnaţi la preţul de un euro. Carnea de porc este o delicatesă locală. 

Toţi cei întrebaţi de „Daily Mail“ răspund că sunt victime ale obezităţii: sunt graşi din cauza genelor şi din cauza unei decizii locale proaste care a permis proliferarea acestor tipuri de magazine. „Este alegerea lor să cumpere mâncarea, nu-i aşa?“, spune un reprezentant al unei asociaţii locale de sănătate. Dar este, într-adevăr, greu, să te abţii când la fiecare colţ de stradă vezi atâtea oferte în materie de mâncare, comentează jurnaliştii britanici. 

De ce aleg locuitorii din Tamworth un stil de viaţă atât de nesănătos

Pe străzile din Tamworth, orăşel lovit foarte rău de recesiune, pare să fie o lipsă şocantă de cunoştinţe despre ce înseamnă o dietă sănătoasă. Când a fost întrebat de reporterul „Daily Mail“ de ce nu prea există restaurante cu mâncare sănătoasă, unul dintre locuitori a dat un răspuns năucitor: „Da, ştiu. Nu prea mai avem aşa ceva pe-aici de când s-a închis McDonald's-ul“. 

Da, mâncarea de la McDonald's era considerată sănătoasă datorită salatelor şi a fructelor pe care le avea în meniu. Dar McDonald's nu a plecat prea departe. Şi-a deschis un nou restaurant, mai mare, unde cei din Tamworth pot ajunge foarte uşor şi pot comanda chiar din maşină.

În acelaşi timp, pare că nimeni nu mai merge pe jos în Tamworth, notează „Daily Mail“. Sunt atâtea scutere în oraş, încât e mai periculos să mergi ca pieton pe trotuar, deoarece eşti în pericol să fii călcat de un vehicul. 

Oriunde te-ai uita, vezi dovezi ale obezităţii în creştere, susţine „Daily Mail“. În zonă, bolile de inimă şi diabetul sunt printre cele mai comune afecţiuni ale locuitorilor, conform Ritei Symons reprezentant al unui centru de monitorizare a sănătăţii. „Ne confruntăm cu mari probleme. Dificultatea este cum să schimbăm destinaţia unor bani pe care îi cheltuim cu nişte oameni deja bolnavi. Aceşti bani ar trebui direcţionaţi către prevenirea bolilor, lucru de care generaţia următoare are într-adevăr nevoie“, spune Rita.

Prevenirea nu se află printre priorităţile oraşului în care rata obezităţii este de 30,7%. „Acesta este un oraş gras, care continuă să se îngraşe“, spune „Daily Mail“. 

Mulţi învinovăţesc statul pentru situaţia lor, pentru că plăteşte pentru înlocuirile de şold şi pentru tratamentele pentru diabet. Chiar consilierul local, Jeremy Oates, susţine că problema nu este la oamenii care continuă să mănânce şi să fie din ce în ce mai graşi, ci la creşterea economică a anilor '90, care a adus în oraş multe francize ale unor magazine mari.

Condiţii propice

Până şi şomajul în rândul tinerilor este considerat un factor care contribuie la îngrăşarea populaţiei: tinerii cu foarte mult timp la dispoziţie, fără prea mulţi bani în buzunar şi fără să aibă unde să se ducă, se adună în piaţa oraşului, care este plină de magazine cu mâncare. 

„Nu am slujbă acum şi nu prea ai ce să faci pe-aici decât să mănânci în restaurantele fast-food“, spune Daniel Edwards de 20 de ani. „Acum patru luni aveam 89 de kilograme, dar acum am ajuns la peste o sută, şi ştiu că e din cauză că mănânc prea multe porcării. Îmi plac la nebunie burgerii, iar tata conduce o fabrică de prelucrare a cărnii de porc, aşa că vă daţi seama că sunt înconjurat de calorii“, adaugă Daniel.

Nu este uşor să slăbeşti, dar este foarte greu să te gândeşti că obezitatea este una dintre cele mai mari probleme la ora actuală, pentru că ameninţă chiar viitorul populaţiei. Populaţia duce lipsă de informare şi de voinţă pentru a face ceva în privinţa asta, conchide „Daily Mail“.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite