O fetiţă de 11 ani „nu este o copilă”, spun avocaţii unui francez de 29 de ani acuzat de abuz sexual

O fetiţă de 11 ani „nu este o copilă”, spun avocaţii unui francez de 29 de ani acuzat de abuz sexual

FOTO Getty Images

Un francez în vârstă de 29 de ani a fost trimis în judecată marţi, fiind acuzat că a abuzat sexual o fată de 11 ani. Evenimentul a reaprins o dezbatere publică privind vârsta consimţământului în Franţa, relatează The Guardian.

Ştiri pe aceeaşi temă

În prezent Franţa nu are o vârstă legală sub care un minor nu poate accepta să aibă o relaţie sexuală – deşi instanţa de judecată a ţării a hotărât că copiii de până în cinci ani nu-şi pot da consimţământul. Astfel, avocaţii bărbatului au susţinut că fata a fost de acord şi conştientă cu ceea ce face, în timp ce avocaţii fetei au declarat că aceasta este pur şi simplu prea tânără şi confuză.

În cele din urmă procuratura a decis să-l pună sub judecată pe bărbat nu pentru viol, ci pentru acuzaţii de „abuz sexual asupra unui minor sub 15 ani”.

Avocaţii apărării spun că bărbatul şi fata s-au întâlnit într-un parc, acolo unde aceasta din urmă a decis în mod voluntar să meargă cu bărbatul la apartamentul acestuia şi să întreţină relaţii sexuale. Aceştia au adăugată că francezul credea că fata ar fi avut 16 ani.

Familia fetei a depus o plângere de viol împotriva bărbatului, însă procurorii au argumentat că suspectul nu s-a folosit de violenţă dau coerciţie. Legea din Franţa defineşte violul ca fiind un act sexual comis prin intermediul „violenţei, coerciţiei sau ameninţării”. 

„Fata avea 11 ani şi zece luni, deci aproape 12 ani. Asta schimbă povestea. Aşa că, ea nu mai este o copilă”, a declarat unul dintre avocaţii bărbatului. Un altul a adăugat că  atunci când copii deţin „expresivitate sexuală şi au o atitudine de a se pune în situaţii periculoase”, atunci „nu înseamnă neapărat că cealaltă persoană este un prădător sexual”.

Totuşi, mai multe grupuri pentru drepturile copilului şi un psihiatru au depus mărturie, opunându-se afirmaţiilor de mai sus. Avocatul fetei a cerut curţii să schimbe acuzaţia în cea de viol.

Suspectul „ştia foarte bine că ea este un copil mic. Astăzi, acest copil nu este protejat de către societatea franceză în care trăim”, a declarat preşedintele unui grup pentru drepturile copiilor.
În cazul în care va fi condamnat pentru abuz sexual, bărbatul riscă până la cinci ani de închisoare. Dacă ar fi acuzat de viol, sentinţa s-ar putea ridica până la 20 de ani.

Între timp, procesul a fost amânat şi s-a cerut anchetatorilor să conducă o investigaţie aprofundată, în timp ce un avocat al apărării susţine că decizia a fost luată din cauza presiunii publice.

Guvernul preşedintelui Emmanuel Macron a propus deja un proiect de lege care să introducă o vârstă legală minimă în ce priveşte consimţământul sexual. Totuşi, vârsta minimă încă nu a fost decisă însă se aşteaptă să fie cuprinsă între 13 şi 15 ani.

Un caz similar a avut loc în Franţa în 2009, când un bărbat în vârstă de 30 de ani a fost acuzat că a violat fo fată de 11 ani. Francezul a fost găsit nevinovat după ce curtea a concluzionat că acesta nu a folosit violenţa sau coerciţia.
citeste totul despre: