Noul măr european al discordiei: accesul la ajutoarele sociale

Vor urma schimbări majore în legislaţia europeană în atât de disputata problemă a accesului la ajutoarele sociale. Devenită, din discuţia economică acum câţiva ani, o temă de dezbatere şi acerbă luptă politică, acum parte componentă esenţială a poziţiilor exprimate în Consiliul European de unele ţări care cer reguli cu mult mai clare şi mai severe la nivelul ansamblului Uniunii Europene.

În ce priveşte, deopotrivă, situaţia cererilor de ajutoare sociale formulate de două grupuri-ţină distincte: migranţii din interiorul UE şi cei sosiţi din afara teritoriului UE. 

Să începem cu ce ne interesează în mod direct, migranţii din interiorul UE, printre care şi ai noştri români, acuzaţi de nenumărate ori, din ce în ce mai violent, că ajung în ţările bogate ale Europei în cadrul aşa-numitului „turism social", operaţiune destinată unui singur scop, cel de a profita cât se poate de mult de ajutoarele sociale din ţările respective (de câteva ori mai mari decât ceea ce se consideră „salariu bun" acasă). Mai mult, s-a spus de nenumărate ori de către politicieni (mesaj preluat de mass-media naţională din unele ţări sub forma unor adevărate campanii), nu vin singuri, îşi aduc toată familia, extinzând la maximum posibil perioada în care stau şi nu fac nimic, încasând sume considerabile mai ales din cauza alocaţiilor pentru copiii... Nimic mai fals, afirma Comisia Europeană (exact înaintea deschiderii pieţelor muncii pentru români şi bulgari), bazându-se pe acest studiu foarte bine realizat de compania ICF-GHK (îl puteţi consulta integral aici).

Concluzia era foarte clară: vasta majoritate a migranţilor interni (deci provenind dintr-o ţară membră UE) se duc în alt stat pentru a munci şi nu pentru a profita de avantajele sociale. În cea mai mare parte a cazurilor, categoria aceasta de migranţi nu reprezintă decât 5% din beneficiarii de ajutoare sociale. Este o grupă socială care cuprinde, firesc, şi un număr de şomeri, dar aceştia costă aproximativ 0,2% din bugetul global al UE, numărul cel mai mare de şomeri de acest tip (la momentul redactprii raportului) fiind în Luxemburg (13,9%), Cipru (4,1%), Belgia (3%) şi Irlanda (3%). Şomerii acestei categorii „apăsau" în mod divers sistemele sociale din ţările membre: cheltuielile de sănătate pe care le reprezentau erau între 2,9-3,9% în Cipru, 1,8-2,3% în Irlanda, 0,7-1,1% în Marea Britanie şi 0,2-0,7% în Danemarca. 

Realitatea ulterioară a arătat că spaimele ridicate de reprezentanţii partidelor populiste şi extremiste nu au fost justificate, "invazia" preconizată a românilor şi bulgarilor nemaiavând loc. Numai că...

Între timp, a apărut un element cu totul nou, care schimbă total întreaga discuţie despre migraţia forţei de muncă în general, cadou nesperat pentru toţi cei care, în speranţa revenirii la sisteme de protejare a pieţelor de muncă naţionale, invocă acum posibila explozie a sistemelor naţionale de asigurări sociale din cauza combinaţiei între migraţia ilegală şi intrarea în şomaj a multora dintre lucrătorii proveniţi din ţări membre, primele victime ale restrângerii activităţii economice, urmare a crizei.

Atenţie, deci, la ce se urmează să se schimbe în Europa pe plan legislativ, asta pentru că orice măsură restrictivă europeană nu ar trebui să intre în contradicţie cu "libertăţile fundamentale" şi drepturile fundamentale ale omului garantate în principiu de Tratatul de la Lisabona.

Oare? Nu chiar, deoarece avem avizul Curţii Europene de Justiţie din 18 decembrie 2014 care decretează că propunerea de acord asupra aderării UE la Convenţia Europeană a drepturilor omului nu este conformă cu legislaţia europeană. Asta cu toate că Tratatul fundamental al UE, Tratatul de la Lisabona, stipulează obligaţia integrării acestei Convenţii în corpul central al legislaţiei europene. Argumentul tehnic este simplu: adoptând Convenţia, Uniunea Europeană ar fi supusă "unui control exterior" adică ar fi obligată să aplice deciziile Curţii Europene pentru drepturile omului (organism exterior UE) , la fel ca şi toate statele membre, lucru respins cu tărie de David Cameron în numele Marii Britanii. Foarte important, deoarece, dacă s-ar adopta Convenţia, cetăţenii ar putea avea o cale de apel în afara jurisdicţiilor naţionale pentru a semnala încălcări ale drepturilor omului. Ceea ce acum, în cazul Curţii Europene de Justiţie, este extrem, extrem de dificil, deoarece actorii admişi pentru reprezentare în această incintă sunt reprezentanţii statelor membre. Aveţi aici http://curia.europa.eu/jcms/upload/docs/application/pdf/2014-12/cp140180fr.pdf  decizia Curţii de Justiţie a UE, merită s-o citiţi cu atenţie. Mai ales dacă o legăm de un aviz de o importanţă cu totul excepţională pe care, pe 26 martie, l-a formulat  Melchior Wathelet, avocatul general al Curţii Europene de Justiţie.

Text fundamental care ne interesează îndeosebi deoarece afirmă că cetăţenii europeni nu ar mai trebui să aibă acces la ajutoare sociale decât cu condiţia să fi lucrat efectiv pe teritoriul statului membru în care fac cererea respectivă. Mai mult, spune dl Wathelet, cetăţenii europeni care ajung într-un alt Stat Membru fără să caute un loc de muncă sau care vin şi sunt în perioada de căutare a unui loc de muncă pot fi exclusşi de la plata de ajutoare sociale.

Noutate absolută? Nu, deoarece pe 11 noiembrie 2014, aceeaşi Curte Europeană de Justiţie, într-o decizie istorică (privind cauza DANO implicând o familie de români din Germania - puteţi accesa aici documentele Curţii) decreta că cetăţenii „inactivi din punct de vedere economic" care merg dintr-un Stat Membru în altul pot fi excluşi din sistemul prestaţiilor sociale cu caracter non-contributiv de care beneficiază cetăţenii statului respectiv în măsura în care cetăţenii respectivi nu beneficiază de un drept de rezidenţă dat în virtutea directivei 2004/38.

Un demers care se doreşte un pas necesar în delimitarea „migraţiei efortului" de „migraţia confortului" .

Excelentă idee, au spus britanicii, adepţii măsurii drastice: accesul la sistemele de securitate socială ar trebui să fie restrâns doar la cetăţenii ţării respective. Altfel, argumentează ei, ţările occidentale vor fi în continuare o atracţie permanentă pentru migraţia internă provenind din ţările sărace ale Europei, în special din est, bazându-şi raţionamentul pe această realitate a pieţei de muncă europene:

FOTO Costul mâinii de lucru în diferite ţări europene

Ce se va întâmpla în continuare? Se aşteaptă ca, în perioada următoare, Comisia Europeană să dea publicităţii materiale care să fie părţi componente, tot ce este posibil, a ceea ce ar putea fi o propunere concretă privind un nou cadru legislativ în domeniu. Ar putea să fie vorba, printre multe altele, de obligaţia firmelor naţionale recrutoare de forţă de muncă să prezinte „dosarul de bonitate economică" pentru fiecare persoană pe care vor s-o trimită în Occident, cu dovada plătirii la zi a taxelor şi impozitelor, inclusiv către asigurările sociale. Ceea ce ar permite activarea exclusivă a sistemului naţional din ţara de origine pe perioada în care persoana respectivă nu are de lucru sau caută de lucru. Ar mai putea să fie vorba despre măsuri suplimentare de responsabilizare a administraţiilor naţionale pentru datele pe care vor trebui să le comunice colegilor din alte sisteme europene, pentru identificare cu precizie a datelor fiscale, dar şi de participare la sistemul naţional de sănătate şi pensii a unei persoane astfel încât, în caz de nevoie, aceste sisteme să poată să intre în funcţiune (nu cele din ţara de destinaţie) pentru cei care ar practica „turismul social". Spre exemplu, ar putea fi folosit „cardul internaţional de sănătate" eliberat de casa naţională de sănătate din ţara de origine atât timp cât persoana nu lucrează efectiv pe teritoriul în care se află în momentul respectiv şi evident, nu este în şomaj legal...

Unele surse spun că ar mai putea intra, în acelaşi pachet restrictiv, măsuri privind repatrierea în regim de urgenţă a cerşetorilor care au împânzit oraşele occidentale, acuzaţi pe de o parte a face parte din reţele organizate de trafic de persoane, dar şi de exploatare a copiilor folosiţi la cerşit, dar şi pentru a cere ajutoare de la diferitele ONG-uri umanitare. Iarăşi o problemă care ar trebui să ne intereseze deoarece, vizibil, majoritatea covârşitoare a cerşetorilor sunt cetăţeni români de origine rromă.

Dacă adăugăm la toate acestea problema conexă, ca a migraţiei ilegale în dezvoltare exponenţială şi amestecăm totul în aceeaşi oală (poate nedrept, poate ilogic, dar asta este realitatea), aveţi imaginea exactă a unei presiuni fără precedent pe sistemele de securitate socială ale unora dintre marile economii net contribuitoare la bugetul european şi care au cerut măsuri urgente de protecţie. Să mai aşteptăm puţin şi le vom vedea enunţate şi, foarte rapid, aplicate chiar cu entuziasm. Politicienii noştri sunt interesaţi de asta? Nu prea cred. De ce i-ar interesa?