Moldova, la răscruce de puteri

Moldovenii din Chişinău, sărbătorind în stradă parafarea Acordului de Asociere cu UE de către Republica Moldova, la Summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius, în noiembrie 2013 FOTO Tudor Iovu

De cele mai multe ori, marile gesturi nu sunt însoţite de imense exclamaţii de bucurie, ci de o calmă şi demnă tăcere: s-a îndeplinit un fapt, dorit, aşteptat, pentru care cineva undeva cândva toţi sau niciunul a depus eforturi. A sperat. Semnarea Acordului de Asociere dintre Uniunea Europeană şi Moldova ar trebui să fie un astfel de gest.

Ziua de 27 iunie şi semnarea acordului, la Bruxelles, ar trebui să fi fost un astfel de moment. Mă gândeam, foarte sincer, la el, cu incredulitate, acum o jumătate de an: la Vilnius, în cadrul summitului Partenariatului Estic, unde Chişinău a parafat documentul stufos şi angajant (sute de articole de implementat!), în contextul evenimentelor care de abia începeau să se contureze în Ucraina. Primul ministru moldovean, Iurie Leancă, fericit, declara în conferinţa sa de presă, la cald, că speră ca acest acord să fie semnat în timpul mandatului acestei comisii. Înainte de alegerile parlamentare din toamnă, din Moldova, care, se tem analiştii, ar putea aduce pro-comuniştii la putere. Euroscepticii.

Semnarea acordului în 2014 ne părea totuşi misiune imposibilă. Privind înapoi, fără mânie, îmi spun acum că Vilnius noiembrie 2014 a fost un moment crucial, şi că va exista întotdeauna, oricare va fi calea apucată de Chişinău, un înainte şi un după Vilnius.

Acum, privind spre Chişinău, de data aceasta cu mânie, spre Bruxelles, cu temeri, mă întreb două lucruri:

1. ştiind că ziua de 27 iunie va coincide şi cu foarte probabila numire a conservatorului Jean-Claude Juncker în fruntea Comisiei Europene, un luxemburghez opus din start oricărei posibile extinderi a UE în viitorul apropiat, mă întreb dacă Acordul de Asociere (AA) şi Partenariatul Estic nu sunt doar surogate, oase aruncate Moldovei, în schimbul unei adeziuni la UE care nu va fi acceptată, ca cerere, în timpul acestui mandat (până în 2019, deci);

2. faptul că Moldova începe să semene din ce în ce mai mult cu România, este un avantaj sau o foarte proastă trăsătură de caracter?

Voci europene care spun că Partenariatul Estic trebuie orientat cumva astfel încât să nu şifoneze chiar atât de mult Rusia, s-au auzit deja. Tendinţa liderilor europeni este, mă tem, oricum spre a improviza în funcţie de, în loc de a acţiona pentru. Aceasta este UE, alta nu avem. On fait avec, cum spun francezii. Moldovei îi va fi greu să faire avec, în ciuda francofoniei sale pronunţate, mai pronunţate decât în România, dar care devine în acest context un atu, să jongleze mereu, statornic şi cu răbdare, cu nisipurile mişcătoare ale unei UE teribil de inconstante. Cu Vladimir Putin, cu Evgheni Şevciuk (liderul de la Tiraspol), cu statele din vecinătatea UE, cu statele care doresc să adere la UE.

În acest context, prezentul moldovean - aşa cum reiese din ce relatează presa şi reţelele sociale - nu e teribil. Moldovenii se agită în dileme existenţiale inventate (cine să semneze mâine acordul, premierul sau preşedintele?), în treziri la viaţă închipuite (poate că semnarea acordului ar însemna că ne vindem ţara?), în interogări ludice dacă nu ar privi soarta a câteva milioane de locuitori.

In fond, există un joc politic serios pe marginea semnării Acordului. Principalul opozant este PCRM-ul (comuniştii) şi partidele de orientare pro-rusească, care prin contrapunerea cu vectorul european, vor să câştige alegerile, iar altele să ajungă în parlament,

crede Dionis Cenuşă, analist politic şi expert al Expert Grup, Chişinău. Dar, pentru el, "ceea ce este de neînţeles este conturarea unor eurosceptici în rândul sectorului asociativ. Nu este vorba de faptul că aceştia au început să susţină Uniunea Eurosiatică, ci pur şi simplu se poziţionează cu reticenţă faţă de AA. Văd o separare clară între eurooptimişti şi eurosceptici chiar în interiorul societăţii civile. Acest lucru poate fi observat dacă analizăm discursurile publice ale reprezentanţilor sectorului asociativ. Până acum, vocile euroscepticilor aparţineau celor care susţin opţiunea euroasiatică. Acum, însă, avem eurosceptici, care fie nu susţin vectorul euroasiatic, fie susţin o politică externă multilaterală echilibrată". S-a ajuns în fine la citirea acordului sau propaganda rusească îşi face jobul, implacabilă ca un tanc?

Îngrijorător? Optimiştii ar putea spune că aceste frământări intestine vor rămâne la acest stadiu. Ori, viitorul şi greul vor începe după semnarea AA! Acordul de asociere va fi semnat în 27 iunie la Bruxelles. Este la fel de sigur cum ştim că orice va fi soarele va răsări. De undeva. Dar mai urmează ratificarea sa, în parlamentul din Chişinău, dacă se poate, înainte de alegerile parlamentare din 30 noiembrie! Insă vara este deja aici, deputaţii, pro sau contra UE, eurosceptici sau nu, vor fi toţi în vacanţă iar procedura de ratificare nu va începe înainte de septembrie. "Presiunea enormă va urma după semnare", previne Dionis Cenuşă. Drumul spre Europa încă nu s-a terminat, căci "indiferent cât ar face Bruxelles pentru Republica Moldova, rămânerea proeuropenilor la putere este o problemă a cărei rezolvare este la Chişinău" (apud Sorin Bocancea).