Miza Transnistria: negocieri la Bratislava pe tema conflictului îngheţat din coasta României

În timp ce atenţia opiniei publice din Republica Moldova este direcţionată către nebuloasa legată de adevăratul ocupant al fotoliului de primar al Chişinăului şi apropiatele alegeri locale, reprezentantul preşedintelui moldovean prorus Igor Dodon tatonează terenul sub egida OSCE pentru găsirea unei soluţii politice la conflictul transnistrean.

Guvernul Maia Sandu a intrat în pâine în soluţionarea conflictului transnistrean prin intermediul vicepremierului pentru Reintegrare, Vasilii Şova, un fost consilier al preşedintelui Igor Dodon, cunoscut pentru orientarea sa politică deschisă prorusă.

Este vorba, mai exact, de prima rundă de negocieri pe tema Transnistriei desfăşurată sub egida OSCE de la învestirea Guvernului Sandu, la începutul lui iunie.

Discuţiile au început miercuri la Bratislava, în capitala Slovaciei, în formatul  5+2 şi se vor încheia joi.

Formatul 5+2 implică părţile vizate direct, şi anume Chişinăul şi Tiraspolul, mediatorii - OSCE, Rusia şi Ucraina - şi observatorii - Uniunea Europeană şi Statele Unite. România, descrisă ca un inamic în partea stângă a Nistrului, nu face parte din procesul de reglementare transnistrean.

La nivel declarativ, obiectivul reuniunii de la Bratislava constă în examinarea stadiului implementării măsurilor de consolidare a încrederii convenite în cadrul pachetului „Berlin-plus“ şi identificarea unor posibile chestiuni prioritare noi. „Berlin-plus“ este un pachet de opt puncte prioritare de negocieri convenit acum trei ani în capitala Germaniei. Potrivit OSCE, şase dintre cele opt puncte, care ţin strict de chestiuni tehnice, sunt funcţionale deja.

Un context turbulent

La Chişinău, discuţiile de la Bratislava sunt trecute în plan secund, după campania pentru alegerile locale şi lupta ministrului de Interne Andrei Năstase pentru Primăria Chişinău. După un an an şi patru luni de aşteptare, Andrei Năstase poate prelua funcţia de primar al capitalei statului vecin. Mandatul acestuia a fost validat, marţi, de Curtea de Apel de la Chişinău, care a declarat legale alegerile locale anticipate din iunie anul trecut. Decizia vine cu 12 zile înainte de alegerile locale, la care Andrei Năstase îl are drept contracandidat principal pe un partener la guvernare, socialistul Ion Ceban.

În ceea ce priveşte reuniunea de la Bratislava, dezbaterea a fost lansată de fostul premier Pavel Filip printr-un avertisment legat de pregătirea unui document „dezavantajos“ pentru Chişinău. Maia Sandu a respinse temerile în acest sens, subliniind că „nu va semna niciun document care să contravină intereselor naţionale“.

Un Chişinău divizat

Dincolo de alegerile locale din 20 octombrie şi contrele dintre foşti şi actuali guvernanţi de la Chişinău, miza în cazul Transnistriei este găsirea unei soluţii politice.

La Chişinău, actuala putere - o coaliţie de conjunctură între un partid prorus (PSRM) şi două formaţiuni politice autoproclamate drept propeuropene (PAS, Maia Sandu şi PPDA, Andrei Năstase) - este împărţită, deocamdată, pe acest subiect.

Pe de o parte, Igor Dodon şi reprezentantul său la negocieri Vasilii Şova îşi doresc găsirea cu orice preţ a unei soluţii politice pentru Transnistria, dar aşteaptă un moment favorabil. De exemplu, preşedintele moldovean spune că vede posibil acest lucru anul viitor, în funcţie de discuţiile la nivel intern, apoi la nivel extern. La rândul lui, Şova afirmă că este un aspect care nu mai poate fi ignorat. De ce nu e momentul acum? Pentru că ar „arunca în aer coaliţia de guvernare“, răspunde Dodon în cadrul unei emisiuni televizate.

De cealaltă parte, Maia Sandu exclude abordarea soluţiei politice „imediat“ şi încearcă să concentreze dosarul asupra unor probleme curente în regiune, precum contrabanda.

Rusia vrea statut special, OSCE zice „da“

În acest context, Bratislava poate însemna tatonarea terenului pentru conturarea unui viitor politic pentru separatiştii transnistreni.

„Probabil se va tatona terenul pe o eventuală identificare a unei soluţii privind statutul politic al regiunii transnistrene în Republica Moldova“, afirmă analistul politic Ion Tăbârţă, de la Institutul „Viitorul“, pentru moldova.europalibera.org.

De fapt, la preluarea mandatului pe lângă OSCE, la începutul anului trecut, Franco Frattini, fost ministru de Externe al Italiei şi un apropiat al lui Silvio Berlusconi, bunul amic al preşedintelui rus Vladimir Putin, a vorbit despre un statut special pentru Transnistria în cadrul Republicii Moldova.

OSCE promovează acest concept pe site-ul său: „Prioritatea principală a Misiunii este facilitarea, prin negocieri paşnice, a unei soluţionări cuprinzătoare a conflictului transnistrean pe baza suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova cu un statut special pentru Transnistria în cadrul Moldovei“.

Dorit de Moscova, care îl prezintă drept „principiul numărul unu“ în negocieri, acest statut nu este clar definit de nimeni. Până atunci, partea rusă se arată, brusc, interesată de distrugerea muniţiilor stocate încă de pe vremea Uniunii Sovietice la depozitul militar de la Cobasna, în partea stângă a Nistrului. În septembrie, ministrul rus de Externe Serghei Lavrov i-a transmis omologului său moldovean Nicu Popescu că acest proces nu este posibil mai devreme de un an, întrucât Rusia trebuie să trimită specialişti în zonă. Afirmaţia lui Lavrov a stârnit îngrijorări la Chişinău, preşedintele Comisiei pentru Politică Externă din Parlament pledând pentru distrugerea muniţiei de la Cobasna în cadrul unei misiuni sub egida OSCE şi a altor organizaţii internaţionale.

Comentând referirea lui Lavrov la un an, politologul Dan Dungaciu spune pentru „Deutsche Welle“ că este vorba de „termenul pe care ruşii îl mai dau, politic, Republicii Moldova pentru identificarea unei soluţii în problema statutului special“.

Deocamdată, Igor Dodon insistă pe lângă NATO şi cancelariile occidentale să semneze un document de confirmare, la nivel internaţional, a statutului de neutralitate al Republicii Moldova. O solicitare fără niciun sens, în condiţiile în care Rusia menţine soldaţi în Republica Moldova sub acoperirea de „pacificatori“. La 1 ianuarie, un tânăr din regiune a fost ucis cu gloanţe interzise de ONU de un „pacificator rus“ la punctul de trecere Pârâta. Tragedia a provocat proteste la Chişinău şi un scandal internaţional, iar Rusia a fost condamnată la CEDO să plătească despăgubiri familiei victimei.

Separatiştii visează la independenţă

În ciuda asigurărilor date de OSCE pentru respectarea „suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova“, separatiştii de la Tiraspol visează la independenţă şi întreţin această idee.

În primăvara acestui an, negociatorul-şef Vitali Ignatiev a apreciat că independenţa ar putea fi recunoscută la nivel internaţional în mai puţin de 5-10 ani. „Transnistria are motive politico-juridice şi istorice impecabile pentru recunoaşterea ei internaţională“, a spus oficialul separatist într-un interviu acordat ziarului „Komsomolskaia Pravda“.

Potrivit lui, în negocierile duse cu Chişinăul sub egida OSCE Tiraspolul urmăreşte „să se afirme ca stat independent“.

Întreţinerea „pericolului“ românesc

În timp ce Vitali Ignatiev menţine apele tulburi, şeful său de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, cere ca regiunea pe care o conduce să nu mai fie numită Transnistria, ci Pridnestrovie sau „Republica Moldovenească Nistreană“. În opinia sa, „denumirea de Transnistria este una exclusiv românească de ocupaţie“. „Pentru mine denumirea de Transnistria înseamnă Holocaust, fascism şi nazism“, a susţinut Krasnoselski într-un interviu acordat în mai presei de la Tiraspol.

Un conflict menţinut îngheţat

Conflictul transnistrean a început în 1990, pe fondul lansării procesului de independenţă a Republicii Moldova faţă de Uniunea Sovietică. Agitând un aşa-zis „pericol“ de unire a Republicii Moldova cu România, sovietele locale s-au reunit şi au format o mişcare de nesupunere faţă de noua putere de la Chişinău. Un scurt război a avut loc în 1992 între Chişinău şi separatiştii transnistreni, susţinuţi masiv de Rusia. De atunci, conflictul este menţinut îngheţat şi agitat uneori în funcţie de interesele din zonă ale Moscovei. În pofida angajamentelor luate prin acorduri internaţionale pentru retragerea trupelor din zonă, Rusia îşi continuă prezenţa militară pe Nistru cu circa 1.200 de soldaţi.