Mircea Druc, primul premier al Republicii Moldova: „Războiul din Transnistria a izbucnit din banala motivaţie mafiot-economică”
0
La 23 de ani de la izbucnirea războiului din Transnistria, prin care separatiştii proruşi s-au rupt de Chişinău, Mircea Druc vorbeşte despre culisele conflictului care au rupt Moldova în două. Adevărata miză pentru care rusofonii au forţat izbucnirea conflictului n-ar fi alta în afară de valoarea armamentului sovietic depozitat în Transnistria, estimată la aproximativ patru miliarde de dolari, spune Druc.
Rusofonii care au pus mâna pe arme în 1992 şi au atacat populaţia moldo-română din regiunea transnistreană a Republicii Moldova nu au fost mânaţi în luptă de ideologie sau simpatiile moscovite, ci de motive mult aproape de natura umană, a explicat marţi Mircea Druc, primul premier al Moldovei după ieşirea acesteia din URSS. Banii şi dorinţa clanurilor mafiote de a controla regiunea în care se afla armament în valoare de patru miliarde de dolari s-ar afla, de fapt, la fundamentul conflictului în care au murit în jur de 2.000 de persoane, dintre care cel puţin 400 de civili.
Războiul a început în ziua în care ONU a recunoscut Moldova
„În 1989-1990, La Tiraspol nu mai erau la putere comuniştii, ci un clan, al directorilor roşii. De la ei se trage şi ştiu de ce anume ei, cu orice preţ, au declanşat această confruntare sângeroasă. Ei ar fi preferat să închidă frontiera, să ne împingă pe noi în România. Atunci, ei încă doreau şi erau sincer convinşi că Uniunea Sovietică se va păstra. Dar s-a întâmplat 1991, colapsul Uniunii Sovietice. Peste ani, confruntările s-au intensificat. Exact în 2 martie, Republica Moldova era admisă în ONU.
Motivele intensificării conflictelor a fost Moldova şi acceptarea în ONU. Pe malul Nistrului, în Transnistria era concentrat tot arsenalul Uniunii Sovietice. Erau peste patru miliarde de dolari acolo. Dacă îi recunoştea ONU, ce făceau? Dădeau patru miliarde? Din descrierile experţilor ruşi, acolo sunt două instalaţii cu o putere explozibilă ca bombele nucleare acolo, doar că fără radiaţii”, a declarat Druc, prezent la Adevărul Live.
„Ca la Stalingrad”
„Dar totul s-a vândut. Atunci Smirnov (Igor Smirnov, primul lider separatist al Transnistriei – n.r.), directorii roşii, au decis să valorifice această sumă. TImp de 20 de ani au vândut tot. Din punctul meu de vedere, motivaţia cheie a luptei între Chişinău şi Tiraspol a fost aceasta: banala motivaţie mafiotă-economică. Dacă n-aveam această bogăţie, nu se întâmpla nimic, ne lăsau să ne unim cu România. La 2 martie au început provocările, au chemat un şef de miliţie şi l-au împuşcat, au dat vina pe poliţiştii moldoveni şi tot aşa. În toiul verii aveam deja morţi şi răniţi ca la Stalingrad.”
Mircea Druc, primul premier al Moldovei independente, discută despre războiul transnistrean
Soldaţii cereau arme, parlamentarii nu-i auzeau
Dacă până 1991 politicienii moldoveni n-au putut vorbi deschis despre situaţia din regiuna transnistreană, din acel punct încolo cuvântul „război” a început să fie tot mai folosit. Forţele moldovenilor erau însă neinstruite şi neînarmate, în timp ce proruşii aveau sub control armamentul fostei Armate a XIV-a a Uniunii Sovietice, care a avut cartierul general în Transnistria. În toate mărturiile culese de pe front, soldaţii din singura unitate militarizată a Moldovei, poliţiştii care au luptat şi voluntarii care li s-au alăturat cereau arme. Automatele lor vechi nu făceau faţă Kalaşnikoavelor. De ce nu le-a sărit nimeni în ajutor? „Părerea mea este că nici Parlamentul, nici guvernanţii de la Chişinău nu au cerut ajutorul, pentru că ei nu voiau să lupte cu fraţii lor. La Chişinău era alt clan, clanul complexului agrarian: colhozuri, CAP-uri etc. Complexul agrar din Basarabia era unul dintre cele mai performante din Uniunea Sovietică. Voi împărţiţi averea, noi împărţim colhozurile, aşa ziceau”, spune Druc.
„A doua zi, la 3 martie, am făcut un apel să nu se amestece nimeni în conflict dacă nu se înrolează. Armata era în devenire. De ce n-am făcut nimic până în august, când s-a obţinut independenţa? Din 2 martie, trebuia făcut ceva. Eu am insistat ca voluntarii noştri să intre în formaţiuni poliţieneşti.”
„Nu-mi paraşuta biblii, când mie îmi mor oamenii”
„Oamenii erau loviţi în plin, li se retezau mâinile. Dacă am fi avut veste antiglonţ... Mă duc la fraţii mei români, dar mi-au răspuns că România nu produce aşa cceva. Tot umblând de la un partid la altul, m-a prins un nene şi mi-a zis că vrea să trimită un om la Chişinău să ţină cursuri despre unirea de la 1918. Atunci am luat-o razna. Dacă eu sunt încercuit, mor oameni, toţi suntem creştini, dar nu-mi paraşuta biblii, eu am nevoie de muniţie. Am găsit o firmă americană şi am făcut rost de un număr redus de veste antiglonţ pentru protejarea oamenilor.
DOCUMENTAR Adevărul despre Unirea cu Moldova
„Nu e cazul să ne adresăm Bucureştiului pentru armament. Toată media rusă şi tot ce se prelua era despre românni, fasciştii români, cotropitorii români. Obiectivul meu, dintotdeauna, a fost să punem România la adăpost. Le-am transmis şi la Revoluţia din 1989 să nu ceară ajutor sovietic. Le-am spus că mai degrabă venim noi, să ne îmbrace în uniforme româneşti şi luăm noi armele. Pentru că dacă îi aduceţi pe sovietici, nu mai scăpaţi de ei. Ne-au răspuns însă de-acolo, de lângă graniţă, că nu le trebuie nimic. Bine, lor, acolo, la Iaşi, poate că nu le-a trebuit, dar în restul ţării?”
În iulie am văzut un voluntar, când eram pe front, îmi arată o armă automată provenită din România. Veniseră primele arme. Tot atunci, am văzut în tranşee un tânăr care sucea o hartă. L-am întrebat ce face, mă gândeam că mintea începuse să-l lase din cauza presiunii. Şi mi-a răspuns: « Ştiţi la ce mă gândesc eu? Că dacă am întoarce harta cu Bihorul, Baia Mare, noi mai uşor ne-am uni».
„Mai bine ne uneam prin leul românesc, decât cu paraşutişti”
Mircea Druc îşi aminteşte: „Am venit la Bucureşti cu o rugăminte, să le spun că avem o a doua şansă să ne unim. Adversarii intraseră în panică, comuniştii agrarieni, în Republica Moldova circulau cupoanele, rublele ruseşti nu erau. Citisem în „Pravda” că leul românesc s-a egalat cu rubla sovietică. I-am transmis unui coleg să le spună la tribuna Parlamentului, să vedem ce reacţie au. Şi a citit, în ruseşte, şi i-au zis să tacă. Când le-a transmis că Pravda a scris, a fost o uimire imensă.
Mentalitatea era că noi suntem Uniunea Sovietică şi că fraţii noştri români sunt săraci. Dintr-o dată acest şoc. Aşa că am solicitat ca leul să circule în paralel cu cupoanele moldoveneşti (nu aveam încă leul moldovenesc) şi cu rubla. Au votat toţi. La Bucureşti le-am explicat că leul românesc se va da pentru fondul de salarii. Puteau să intre în România, să-şi facă cumpărăturile aici. Şi era bine pentru toţi. Mai bine să intre leul românesc în Moldova, decât paraşutiştii.
Dar Bucureştiul pregătea alegerile locale şi ne-au zis că nu prea au cerneală tipografică, hârtie. Şi atunci am zis nu, vom rata şi această şansă. Fraţii mei de la Bucureşti nu sunt pregătiţi. Tot romantismul meu, toată generaţia mea care a crezut că toţi trăim cu gândul unirii şi-a văzut visele spulberate. Şi uite aşa am ajuns în această situaţie.
Ajutoarele au început să vină. Noi eram mai performanţi decât eraţi dumneavoastră aici. Kogălniceanu era copil în ochii noştri. Puteau să vină şi mai multe ajutoare, dar nu s-a vrut. Inconsecvenţa şi lipsa de sincronizare ne-a jucat festa istorică şi de aceea am pierdut. Rea-voinţa de la Chişinău şi situaţia de la Bucureşti. Cum să vorbim de ajutoare, când Bucureştiul avea o problemă fixă: avem alegeri în vară, ce ne facem dacă învinge Raţiu, care n-a mâncat soia, lasă-vă pe voi acolo, că noi avem probleme mai mari.”
Primul premier al Republicii Moldova
Mircea Druc (73 de ani) a fost primul premier al Republicii Moldova, conducând Guvernul de la Chişinău între mai 1990 şi mai 1991. În timpul războiului din Transnistria, se afla în opoziţie. În 1992, a candidat la alegerile pentru preşedinţia României, cu o platformă unionistă, fără a avea sprijinul vreunei grupări politice importante. El a ieşit pe ultimul loc, cu 2,75% din voturi.
Un război sângeros
Războiul din Transnistria a izbucnit oficial pe 2 martie 1992, însă provocările din regiune se petreceau de câţiva ani, pe fondul concentrării populaţiei ruse şi ucrainene din zonă. În jur de 2.000 de persoane au murit, dintre care până la jumătate erau civili. La 21 iulie, preşedintele moldovean Mircea Snegur şi omologul său rus, Boris Elţîn, au semnat un armistiţiu catalogat drept catastrofal: moldovenii au eliberat toţi prizonierii, transnistrenii niciunul, misiunea militară cu mandat de menţinere a păcii a fost formată exclusiv din soldaţi ruşi iar clauza privind retragerea rămăşiţelor Armatei a XIV-a din regiune nu a fost niciodată respectată.
Se încarcă comentariile...
