Ministrul grec de Finanţe: Măsurile de austeritate nu vor rezolva niciodată problema financiară a Greciei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Giannis Varoufakis FOTO Getty Images
Giannis Varoufakis FOTO Getty Images

Ministrul grec de Finanţe, Giannis Varoufakis, afirmă, în cadrul unui interviu pentru publicaţia germană „Der Spiegel” că măsurile de austeritate nu vor rezolva niciodată problema financiară a Greciei. Mai mult decât atât, oficialul elen a declarat că şi-ar dori ca Germania să elaboreze un plan „Marshall” pentru Europa de est.

Der Spiegel: Domnule Varoufakis, acum câteva săptămâni v-aţi referit la politica financiară de salvare a Greciei, iniţiată de Uniunea Europeană, ca fiind o „simulare a înecului fiscală”. Ce aţi vrut să spuneţi cu asta?

Varoufakis: În ultimii cinci ani, ţara noastră a fost supusă unor măsuri de austeritate care nu aveau cum să scoată Grecia din criză. Literalmente, ţara noastră a fost scufundată. Chiar în momentul in care ne pregăteam să ne înecăm, primeam un răgaz. Apoi, eram din nou „împinşi în apă”. Dorinţa mea este să punem capăt acestei terori permanente de „asfixiere”.

Der Spiegel: Nu credeţi că metafora dumneavoastră nu este potrivita pentru un pachet financiar de salvare a economiei?

Varoufakis: Important este că v-a atras atenţia metafora. Banii primiţi au fost utilizaţi pentru a salva băncile, în special pe cele germane şi franceze, pentru a preveni un colaps al lor.

Der Spiegel: Revenind la metafora dumneavoastră, cine este torţionarul care împinge Grecia „sub apă”?

Varoufakis: Celebra troică formată din Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional. Nu am nimic cu aceste trei instituţii ca atare, dar ele au trimis în Grecia tehnocraţi responsabili cu implementarea unui program complet distructiv.

Der Spiegel: În timpul campaniei electorale, aţi afirmat în numeroase rânduri că Germania doreşte să „asuprească” Grecia. Care ar putea fi interesul Berlinului?

Varoufakis: Întodeauna am respins şi resping această idee.

Der Spiegel: Aţi declarat că tipurile de măsuri susţinute de Angela Merkel distrug Grecia.

Varoufakis: Asta este cu totul altceva. Voi respinge întodeauna ideea potrivit căreia Grecia încearcă să alimenteze conflicte în Europa. O spun cât se poate de deschis că măsurile de austeritate nu vor rezolva sub nicio formă problemele Greciei. De fapt, aceste măsuri aduc mai mult rău. Mi-aş dori să văd că Germania participă la elaborarea unui plan asemănător cu Marshall, pentru a reconstrui Grecia şi restul Europei de Est. 

Der Spiegel: Guvernul dumneavoastră a dat peste cap reformele care au fost concepute pentru a ajuta economia Greciei. Aţi reangajat oameni în sectorul public şi aţi amânat privatizările.

Varoufakis: Sunteţi greşit informat. Nu am dat peste cap nici o măsură fiscală terapeutică. Nu am amânat privatizările. Vrem doar să ştim că acele companii de stat nu le vom vinde pe alune.

Der Spiegel: Care este logica reangajării unor oameni în secorul public, după ce au fost deja concediaţi?

Varoufakis: Tot ce am făcut a fost să reparăm măsurile luate în mod abuziv, ilegal. Să vă dau un exemplu. Guvernul anterior a demis agenţii de pază de la şcoli. Prejudiciul rezultat în urma furturilor sau a vandalismului ar fi fost mult mai mare decât suma economisită prin concedierea lor.

Der Spiegel: În Germania, există voci care susţin că salvarea Greciei costă prea mult pentru simplii cetăţeni nemţi.

Varoufakis: Germanii trebuie să ştie că banii lor au salvat băncile, nu Grecia. Consider că a fost o mişcare greşită, deoarece aceşti bani au dispărut în găuri negre. 

Der Spiegel: Până în prezent, negocierile dumneavoastră cu Bruxelles-ul nu au produs niciun rezultat.

Varoufakis: Înţeleg că autorităţile de la Berlin se feresc să folosească sintagma „restructurarea datoriei”, însă acest lucru ar fi de fapt benefic pentru toată lumea, inclusiv pentru creditori. Toată lumea ştie că în situaţia de faţă, Grecia nu va putea să-şi plătească niciodată datoriile, fără a avea o restructurare a datoriilor, un nou acord. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite