Minerii ucraineni au descins la Kiev şi protestează în faţa Preşedinţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Minerii îşi strigă nemulţumirile în faţa preşedinţiei
Minerii îşi strigă nemulţumirile în faţa preşedinţiei

Peste o mie de mineri protestează în centrul Kievului. Minerii au reuşit să treacă primul cordon de miliţieni şi s-au apropiat de clădirea Administraţiei Prezidenţiale. Minerii bat cu căştile în asfalt şi strigă revendicările şi au un comportment destul de agresiv.

Aproximativ 100 de poliţişti au format cordoane de securitate în faţa Preşedinţiei, iar ofiţerii Gărzii Naţionale ajută de asemenea la menţinerea ordinii publice.

Protestul intervine după ce al treilea congres al minerilor ucraineni din industria cărbunelui a decis marţi să se adreseze preşedintelui Petro Poroşenko, pentru a cere demiterea ministrului Energiei şi Industriei Miniere, Volodimir Demcişin, informează Interfax Ucraina.

Cei aproximativ 800 de delegaţi de la Congres au cerut de asemenea o reuniune a Consiliului de Securitate Naţională şi Apărare, pentru a stabili o serie de măsuri în vederea soluţionării crizei din industria cărbunelui.

Congresul a insistat de asemenea să fie adoptate amendamente la bugetul naţional, pentru suplimentarea fondurilor alocate minelor de cărbune.

În cazul în care cererile lor nu vor fi satisfăcute, minerii intenţionează să declanşeze o grevă la nivel naţional.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite