Merkel lasă în urmă o Europă scindată şi o Germanie mai apropiată de Rusia şi China decât de SUA

Angela Merkel a marcat cu siguranţă istoria Germaniei şi a Uniunii Europene în ultimele două decenii. Aceasta a fost prima femeie cancelar din istoria Republicii Federale Germane fiind aleasă pentru prima dată pe 22 noiembrie 2005.

După aceşti 16 ani la conducerea celei mai mari economii europene, Merkel predă ştafeta într-o lume complet schimbată. În 2005, poziţia Statelor Unite de lider economic şi militar al lumii era incontestabilă, China era o putere regională în Asia fără prea multe tangenţe cu Europa, Franţa nu revenise încă în NATO, nu exista conceptul de Brexit, Rusia nu intrase încă în Crimeea, România abia intrase în NATO şi mai erau trei ani până la debutul crizei economice din 2008.

Poziţionarea Germaniei pe scena internaţională

Din cauza moştenirii complicate, Germania a încercat mereu să aibă o politică externă bazată pe soft-power şi economie. Investiţiile în armată nu au ajuns niciodată la 2% din PIB iar cea mai importantă forţă armată de pe teritoriul german este baza aeriană americană Ramstein.

În timp, a început politica Germaniei de îndepărtare de SUA şi de creare a unui nucleu franco-german. Astfel, Germania condusă de Merkel, în tandem cu Franţa, s-a apropiat, încet dar sigur de Rusia.

Nord Stream 2 este proiectul care a arătat Statelor Unite şi Europei de Est care este, de fapt, poziţionarea Germaniei. Devine evident că relaţiile ruso-germane sunt mai importante pentru Berlin decât relaţiile cu Polonia, România, statele baltice sau Ucraina şi că parteneriatul german cu NATO scârţâie rău. În aceeaşi logică, Germania refuză să semneze contracte de armament cu Ucraina pentru a nu deranja prea tare Moscova.

Pentru a merge până la capăt pe linia anti-americană, în timp ce Washingtonul îşi caută aliaţi în Pacific pentru a stăvili ascensiunea Chinei, Germania luptă pe toate fronturile pentru un tratat comercial UE – China.

În cei 16 ani la cârma Germaniei, Merkel a trecut de la o politică pro-SUA şi pro-NATO la o politică germano-centristă în Uniunea Europeană şi la o alianţă strânsă cu Franţa. Cuplul germano-francez pare să aibă toate pârghiile în Uniunea Europeană iar decidenţii de la Berlin şi Paris s-au arătat extrem de reticenţi în a deschide cuplul altor ţări europene, precum Italia, atunci când se punea problema unui leadership mai vast.

Franţa se erijează în ”jandarmul Europei” şi vorbeşte tot mai tare despre o armată europeană iar Berlinul o susţine. Totuşi, de ce ar vrea statele din Estul şi Centrul Europei o armată europeană condusă de Franţa şi Germania când pericolul pentru ele vine Est, de acolo de unde pentru germani curge gazul ieftin iar pentru francezi bani din contracte pentru armament.

Scindarea Uniunii Europane între Est şi Vest

Criza economică a fost primul mare examen pentru Merkel iar soluţia găsită de ea, austeritatea, s-a simţit foarte prost în statele din Europa Centrală şi de Est, în deosebi în Grecia şi România. A urmat apoi impunerea politicii sale liberale legate de migranţi care iar a scindat Uniunea pe coordonatele Est – Vest.

Acum, în interiorul UE avem ”Grupul de la Vişegrad” care este extrem de vocal şi care împrăştie ideile iliberale în Balcani şi Europa Centrală. Este important de spus că liderul informal al grupului de la Vişegrad este Viktor Orban, un protejat, până de curând, al PPE şi al Berlinului.

La 16 ani distanţă de la preluarea mandatului, moştenirea Angelei Merkel constă într-o Uniune Europeană divizată, o poartă deschisă Chinei spre Europa, un gazoduct ruso-german care condamnă Europa să depindă energetic de Kremlin şi o îndepărtare accelerată de SUA.

Pentru Germania, Merkel a fost un lider exemplar. A condus ţara prin multe intemperii (criză economică, covid, Trump etc.), a aplicat realpolitik-ul în stilul rece al lui Bismarck, dar pentru Europa a fost un lider nefast, încărcat cu prea multă putere, pentru prea mult timp.