Malta: Parlamentul a adoptat legea ce permite căsătoria cuplurilor de acelaşi sex

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Joseph Muscat, premierul Maltei Foto: EPA
Joseph Muscat, premierul Maltei Foto: EPA

Parlamentul din Malta a votat miercuri, aproape în unanimitate, o lege ce deschide calea căsătoriilor cuplurilor de acelaşi sex, la trei ani după crearea uniunii civile, transmite AFP, preluată de dhnet.be.

Agenţia citată notează că este vorba despre o revoluţie în această ţară cu 430.000 de locuitori, unde catolicismul este religie de stat şi unde divorţul a fost autorizat abia în 2011, iar avortul rămâne ilegal.

Malta, cel mai mic stat al Uniunii Europene, devine astfel cea de-a 25-a ţară care va permite căsătoria cuplurilor homosexuale şi a 15-a din Europa.

Premierul laburist maltez, Joseph Muscat, promisese că această lege va fi prima din noul său mandat, recâştigat în urma alegerilor legislative din iunie, în ciuda acuzaţiilor de corupţie la adresa mai multor persoane din anturajului său.

„Este un vot istoric. Aceasta arată că democraţia noastră şi societatea noastră au atins un anumit grad de maturitate şi că putem toţi să spunem că suntem egali“, a declarat Muscat, după adoptarea textului.

Principala forţă de opoziţie - Partidul Naţionalist (PN) - s-a pronunţat în favoarea noii legi. Un singur membru al acestei formaţiuni a votat împotriva, explicând că, în ciuda separării bisericii de stat, conştiinţa nu-i permite să o susţină.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite