MAE: Trei cetăţeni români au fost identificaţi după avalanşa din Italia şi sunt în afara oricărui pericol
0Autorităţile italiene au confirmat identitatea celui de-al treilea cetăţean român afectat de avalanşa din regiunea Abruzzo. Este vorba de un minor aflat internat în prezent într-un spital din Pescara, anunţă MAE.
Toţi cei trei cetăţeni români salvaţi după avalanşa care a mutat din loc un hotel din Farindola, în centrul Italiei, sunt în afara oricărui pericol, dau asigurări surse din domeniul medical, potrivit MAE.
„În continuarea informaţiilor transmise până la acest moment referitor la cei trei cetăţeni români afectaţi de avalanşa care a lovit un hotel din localitatea Farindola, în regiunea Abruzzo, vă informăm că autorităţile italiene au confirmat că a fost identificat şi cel de-al treilea cetăţean român minor. Acesta este în viaţă şi se află, în prezent, sub îngrijiri medicale la spitalul din Pescara“, se arată în comunicatul MAE.
Trei cetăţeni români au fost prinşi în avalanşa produsă joi în Italia. Românca şi cei doi copii ai său au fost salvaţi vineri.