Macron se angajează la Sorbona să prezinte la ONU, în septembrie, un „pact mondial pentru mediu”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Getty Images
FOTO Getty Images

Emmanuel Macron s-a angajat să prezinte „în septembrie”, la ONU, proiectul unui „pact mondial pentru mediu”, prezentat sâmbătă la Paris de jurişti, personalităţi politice, experţi şi activişti ecologişti, în vederea unei consolidări a dreptului mediului, relatează AFP.

„Pe baza acestui avan-proiect de pact mondial pentru mediu, mă angajez nu doar să vin să ţin un discurs (...), ci să acţionez”, a subliniat şeful statului, încheind o zi consacrată prezentării acestui text care vizează să afirme mari principii, precum poluatorul plăteşte, principiul reparării şi al precauţiei.

Macron promite să prezinte „încă din septembrie”, la ONU, acest text ai cărui promotori doresc ca el să devină un tratat internaţional, chiar dacă „procesul (...) în vederea ratificării acestui pact va fi lent, dificil”, a avertizat preşedintele.

„Pe plan planetar trebuie să trecem într-o nouă etapă după Acordul de la Paris” cu privire la modificările climatice, încheiat în 2015, a adăugat Macron în acest discurs pe care l-a susţinut la Sorbona.

Spre deosebire de textele internaţionale actuale cu privire la mediu care, ca Declaraţia de la Rio din 1992, sunt pur declarative, acest „pact mondial” are ambiţia să poată să fie invocat împotriva statelor, în faţa unor jurisdicţii, potrivit dorinţei promotorilor lui.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite