Liderii europeni, marcaţi de moartea celui mai longeviv preşedinte al PPE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Wilfried Martens, alături de liderii europeni
Wilfried Martens, alături de liderii europeni

Europa a pierdut un om al convingerilor şi al valorilor puternice, care va rămâne în amintirile noastre pentru că i-a reunit pe oameni şi a reuşit să obţină consensul, atât în ţara sa cât şi pe continent, a declarat preşedintele Comisiei Europene într-un mesaj de condoleanţe după decesul lui Wilfried Martens, preşedintele Partidului popular European, citează Agerpres.

Jose Manuel Barroso, el însuşi membru al Partidului Popular European, afirmă că a aflat 'cu mare emoţie' despre decesul lui Wilfried Martens, 'mare om de stat belgian şi european timp de mulţi ani'.

„El a rămas mereu fidel angajamentului său pentru o Uniunea Europeană (UE) mai puternică şi mai profundă şi este un mare privilegiu că am avut ocazia să lucrez, timp de numeroşi ani, în strânsă colaborare cu un om cu care am împărţit aceste valori, această convingere şi această ambiţie pentru Europa“, a apreciat Barroso în mesajul său.

Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, i-a adus un omagiu lui Wilfred Martens. „În numele PE, îi aduc un omagiu lui Wilfred Martens, un mare om de stat belgian şi european, un lider excepţional în Parlamentul European. Printre alte realizări remarcabile, Wilfred Martens a jucat un rol remarcabil în reunirea continentului european. Condoleanţele şi gândurile noastre se îndreaptă către familia şi prietenii săi“, a subliniat Schulz într-un comunicat. Martnes a fost lider al grupului PPE din PE între 1994 şi 1999.

Veritabil creştin-democrat, Wilfried Martens a jucat un 'rol decisiv' în Partidul Popular European, unul dintre cele mai mari partide europene. „Angajamentul său personal pentru integrarea partidelor din noile democraţii din Europa centrală şi de est a fost de o importanţă primordială. Acţiunea sa a urmat drumul părinţilor fondatori ai Uniunii Europene, precum Robert Schuman, Konrad Adenauer şi Alcide De Gasperi“, a adăugat preşedintele CE.

În numele Comisiei Europene, el prezintă familiei cele mai sincere condoleanţe în aceste momente dificile.

Fostul premier belgian Wilfried Martens a murit în noaptea de miercuri spre joi la vârsta de 77 de ani. Wilfried Martens a anunţat marţi că renunţă temporar la funcţia de preşedinte al PPE din cauza stării sale de sănătate. El a deţinut funcţia de preşedinte al PPE din 1990.

Până în prezent nu s-au furnizat amănunte privind cauzele decesului, dar se ştie că fostul premier a suferit multă vreme din cauza unor probleme cardiace. De asemenea, el a fost spitalizat de urgenţă la sfârşitul lunii august din cauza unor probleme de coagulare sanguină. Wilfried Martens a murit la locuinţa sa din Lokeren în prezenţa soţiei şi a copiilor. Funeraliile sale vor avea loc sâmbătă, 19 octombrie, la catedrala Saint Bavon din Gand.

Cine a fost Wilfried Martens?

Niciun om politic belgian nu a condus atâtea guverne şi nu a fost prim-ministru atât de mult de timp ca Wilfried Martens, care a deţinut această funcţie fără întrerupere între 1979 şi 1992, cu excepţia unei perioade de opt luni în 1981. Creştin-democratul flamand a condus nu mai puţin de nouă guverne într-o perioadă dificilă marcată de o mare instabilitate. 

Aflat în fruntea unei coaliţii formate din creştin-democraţi şi liberali, el a luat parte direct la evoluţie federală a Belgiei, concretizând realizarea regiunilor valonă şi flamandă în 1988.

Wilfried Martens s-a născut la 19 aprilie 1936 la Sleidinge, la nord de Gand, într-o familie de mici agricultori. A fost cel mai mare dintre cei şapte fraţi şi a rămas orfan de tată încă de la vârsta de şapte ani. A fost doctor în drept, licenţiat în notariat şi filosofie şi s-a remarcat prin activitatea în cadrul Asociaţiei studenţilor flamanzi (VVS) şi a Asociaţiei studenţilor catolici flamanzi (KVHV).

Ulterior va deveni membru de frunte al „Vlaamse Volksbeweging (VVB)“, mişcare care va organiza cele două marşuri flamande spre Bruxelles, în lunile octombrie 1960 şi 1961.

A făcut parte din echipele guvernamentale ale foştilor premieri Pierre Harmel, în 1965, şi Paul Vanden Boeynants, în 1966. A intrat în fostul Partid Creştin Popular (CVP) în 1963 şi patru ani mai târziu a condus organizaţia de tineret.

La 4 martie 1972, după o călătorie de studii la Departamentul de stat american, Wilfried Martens devine, la 35 de ani, preşedinte al CVP, post pe care îl va păstra până în 1979. În 1974 a intrat în Camera Reprezentanţilor, iar la 3 aprilie 1979 s-a format primul guvern Martens, urmat de alte opt cabinete. În 1983 Wilfried Martens va suferi o intervenţie chirurgicală la inimă, timp în care interimatul va fi asigurat de Jean Gol.

În aceşti ultimi ani, viaţa privată a fostului premier a intrat în lumina reflectoarelor, după ce în septembrie 2008 s-a căsătorit cu Miet Smet. Deşi existau zvonuri privind o relaţie de lungă durată, cei doi au dezminţit acest lucru. „A fost un drum lung, dar nu voi spune mult despre etapele intermediare“, a explicat Martens.

Wilfried Martens a avut doi copii cu prima soţie, Lieve Verschroeven, şi trei cu cea de a doua, Ilse Schouteden.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite