Lecţia Islandei: cum să scoţi o ţară din criza economică fără să plăteşti pentru datoriile altora

Lecţia Islandei: cum să scoţi o ţară din criza economică fără să plăteşti pentru datoriile altora

Islandezii protestau înaintea referendumului din 6 martie 2010, prin care au hotărât să nu plătească pentru datoriile făcute de alţii FOTO theepochtimes.com

Cinci ani de regim neo-liberal au transformat Islanda, o ţară de 320.000 de locuitori fără armată, într-una din cele mai bogate state din lume. În 2003, toate băncile ţării au fost privatizate, într-un efort de a atrage investitori străini. Însă, pe măsură ce investiţiile creşteau, la fel a făcut-o şi datoria naţională, iar în 2008 Islanda a fost nevoită să-şi declare falimentul.

În 2003, datoria Islandei era de 200 de ori mai mare ca Produsul Intern Brut, iar în 2007 de 900 de ori mai mare. Criza economică a fost ultima lovitură pentru această ţară, la sfârşitul anului 2008, Islanda declarându-şi falimentul, notează jurnalista Deena Stryker pentru sacsis.org.
 
Trei bănci principale din Islanda,  Landbanki, Kapthing şi Glitnir, au sfârşit prin a fi naţionalizate, în timp ce moneda naţională, coroana, a pierdut 85% din valoarea ei în faţa euro. Contrar la ceea ce se aştepta, criza i-a făcut pe islandezi să-şi recâştige suveranitatea, printr-o participare directă la procesul democratic, la elaborarea unei noi Constituţii. Însă totul după suferinţe îndelungate.
 

Păcălelile politicienilor

 
Geir Haarde, prim-ministrul coaliţiei de guvernare social-democrate, a negociat un împrumut de 2.100.000 de euro, sumă la care statele nordice au mai adăugat alte 2.500.000 de euro. Însă comunitatea financiară străină a presat Islanda să impună măsuri drastice. Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Uniunea Europeană (UE) au vrut să preia datoria Islandei, susţinând că acesta este singurul mod prin care ţara poate plăti datoriile către Olanda şi Marea Britanie.
 
Revoltele s-au intensificat în regiune, forţând guvernul să demisioneze. S-au ţinut alegeri anticipate în aprilie 2009, în urma cărora s-a format o coaliţie de stânga care în campania electorală a condamnat precedentul sistem economic neo-liberal, dar imediat a fost de acord să plătească un total de 3.500.000 de euro. Adică, fiecare cetăţean islandez trebuia să plătească 100 de euro pe lună, timp de 15 ani, cu o dobândă de 5,5%, pentru a reuşi să achite o datorie angajată de partidele politice.  Aceasta a fost picătura care a umplut paharul.
 

Liderii au început să ţină partea cetăţenilor, în ciuda ameninţărilor internaţionale

 
Însă, ce s-a întâmplat după a fost cu adevărat extraordinar. Ideea că cetăţenii trebuie să plătească pentru greşelile unui monopol financiar, că o întreagă naţiune trebuie să fie taxată pentru datoriile private a transformat relaţia dintre locuitori şi instituţiile politice şi, într-un final, a condus la faptul că liderii au început să ţină partea locuitorilor. Şeful statului, Ragnar Grimsson, a refuzat să ratifice legea care i-ar fi făcut pe cetăţeni responsabili pentru datoriile băncilor şi a acceptat solicitarea pentru un referendum.
 
Comunitatea internaţională a intensificat presiunile asupra Islandei. Marea Britanie şi Olanda au ameninţat cu represalii dure care ar izola ţara. În timp ce islandezii ieşeau la vot, bancherii au ameninţat să blocheze orice ajutor din partea FMI. Guvernul britanic a ameninţat să îngheţe economiile şi conturile ţării. „Ni s-a spus că dacă refuzăm condiţiile comunităţii internaţionale, vom deveni un fel de Cuba din nord. Dar dacă le acceptam, am fi devenit Haiti din Nord“, declara Grimsson.
 

Acuzaţii penale împotriva bancherilor responsabili de criză

 
La referendumul din martie 2010, 93% au votat împotriva returnării datoriei. FMI a îngheţat instantaneu împrumutul. Însă „revoluţia“ nu a putut fi intimidată. Cu ajutorul cetăţenilor furioşi, guvernul a lansat procese civile şi penale împotriva celor responsabili de criza financiară. Interpolul a emis mandate internaţionale de arestare pentru fostul preşedinte al Kapthing, Sigurdur Einarsson, dar şi pentru alţi bancheri implicaţi în prăbuşirea economică ce fugiseră din ţară.
 
Islanda nu s-a oprit aici: s-a decis să se elaboreze o nouă constituţie care ar elibera ţara de puterea financiară internaţională exagerată şi de banii virtuali. Pentru a scrie o nouă constituţie, cetăţenii au ales 25 de locuitori dintre 522 de adulţi ce nu făceau parte din niciun partid politic, dar recomandaţi de cel puţin 30 de alţi cetăţeni. Acest document nu a fost rezultatul muncii politicienilor, ci a fost scris pe internet. Întâlnirile dintre cei 25 de membri ai comisiei erau difuzate în mediul online, iar cetăţenii puteau trimite comentarii şi sugestii, fiind martori în timp ce Constituţia prindea formă.
 
Ar trebui să învăţăm lecţia Islandei: cum să refuzi să te supui intereselor străine, un lucru pe care micul stat l-a strigat din toţi plămânii, conchide Deena Stryker pentru sacsis.org. 
citeste totul despre: