Josep Borrell a anunţat noi sancţiuni împotriva regimului Lukaşenko
0Miniştrii de Externe ai statelor membre UE vor extinde luni sancţiunile împotriva Belarusului cu includerea în mecanism a companiilor aeriene şi agenţiilor de turism suspectate a fi implicate în aducerea migranţilor din Orientul Mijlociu la frontiera cu blocul comunitar, a anunţat duminică Înaltul Reprezentant UE pentru Afaceri Externe şi Securitate, Josep Borrell.
UE îl acuză pe Aleksandr Lukaşenko, omul care conduce Belarusul cu o mână de fier de mai bine de o jumătate de secol, că încurajează migranţi să vină pe teritoriul ţării sale pentru a-i împinge apoi să treacă graniţele către UE ca răzbunare pentru sancţiunile impuse regimului său din cauza reprimării opoziţiei.
Doi diplomaţi au dezvăluit joi că UE ia în considerare să impună sancţiuni asupra principalului aeroport din Belarus în încercarea de a îngreuna posibilitatea companiilor aeriene de a transporta migranţi, transmite Reuters.
Miniştrii de Externe ai UE urmează să se întâlnească luni la Bruxelles pentru a aproba noul mecanism de sancţiuni.
„Vom da undă verde extinderii cadrului legal al sancţiunilor noastre împotriva Belarusului, astfel încât să poată fi aplicat tuturor celor care participă la introducerea ilegală de migranţi în această ţară”, a declarat Josep Borrell pentru publicaţia franceză „Le Journal du Dimanche”.
Potrivit şefului diplomaţiei europene, directorii companiilor aeriene şi ai agenţiilor de turism implicaţi în aducerea migranţilor în Belarus urmează să fie vizaţi de interdicţii de călătorie şi de îngheţarea activelor în UE. În plus, aproximativ 30 de oficiali guvernamentali din Belarus bănuiţi că participă la această operaţiune anti-UE a lui Lukaşenko vor fi vizaţi la rândul lor de sancţiuni.