România, în război cu Statul Islamic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Luni, 15 mai, un avion AWACS E-3A al NATO a făcut o escală la Baza Aeriană 90 Otopeni FOTO Inquam
Luni, 15 mai, un avion AWACS E-3A al NATO a făcut o escală la Baza Aeriană 90 Otopeni FOTO Inquam

Alianţa Nord-Atlantică, din care România face parte, se va alătura coaliţiei internaţionale împotriva grupării jihadiste Statul Islamic, însă nu va lua parte la operaţiunile de luptă.

Secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, a anunţat cu puţin timp înainte de începerea summitului de la Bruxelles, la care a participat pentru prima oară preşedintele american Donald Trump, că NATO se va alătura coaliţiei internaţionale împotriva grupării jihadiste Statul Islamic. 

Potrivit lui, această decizie, cerută de mult timp de Statele Unite, care conduc coaliţia împotriva Statului Islamic, „va trimite un mesaj politic puternic de unitate în lupta împotriva terorismului“. Însă „aceasta nu înseamnă că NATO (alianţă din care România face parte din 2004, n. red.) se va angaja în operaţiuni de luptă“, a precizat Stoltenberg.

El a anunţat că şefii de stat sau de guvern din cele 28 de state membre ale Alianţei vor adopta un „plan de acţiune“ ce comportă o serie de măsuri în vederea intensificării luptei antiteroriste, aşa cum a insistat actualul preşedinte american, care a catalogat vreme de câteva luni NATO drept o alianţă „învechită“ pentru că nu se ocupa suficient, după părerea sa, de această chestiune.

Fiecare dintre cele 28 de state ale Alianţei participă deja, cu titlu individual, la coaliţia care efectuează raiduri aeriene împotriva Statului Islamic în Irak şi în Siria şi sprijină ofensivele la sol împotriva fiefurilor jihadiste din Mosul (Irak) şi Raqqa (Siria), notează AFP.

Devenind membru deplin al coaliţiei, NATO va beneficia „de o platformă mai bună pentru a se coordona“ cu aceasta, a explicat Stoltenberg, adăugând că Alianţa va creşte numărul orelor de zbor al avioanelor sale radar AWACS în spaţiul aerian al Turciei, pentru supravegherea activităţii aeriene în Irak şi Siria.

Totodată, Jens Stoltenberg a afirmat că la cartierul general al NATO va fi înfiinţată o nouă celulă dedicată schimbului de informaţii privind reţelele teroriste, mai ales privind luptătorii jihadişti străini. 

Despărţiţi de Rusia

Combaterea terorismului s-a numărat şi printre subiectele abordate în cadrul întâlnirii dintre preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, şi liderii Uniunii Europene, ce a avut loc joi, cu câteva ore înainte de summitul NATO.

După întrevederea cu liderul Casei Albe, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a declarat: „sentimentul meu este că suntem de acord cu privire la numeroase subiecte şi în primul rând şi mai ales în ceea ce priveşte combaterea terorismului“. Dar, a precizat Tusk, „unele probleme rămân deschise, cum sunt schimbările climatice şi comerţul“, înainte de a aborda deschis problema absenţei unei poziţii comune privind Rusia, chiar dacă, „atunci când este vorba de conflictul din Ucraina, se pare că suntem pe aceeaşi linie“.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite