Jean-Claude Juncker: „Să reparăm acoperişul Europei atunci când soarele străluceşte“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jean-Claude Juncker, pre;edintele Comisiei Europene Foto: EPA-EFE
Jean-Claude Juncker, pre;edintele Comisiei Europene Foto: EPA-EFE

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, abordează într-un editorial pentru cotidianul „Adevărul“  o temă deosebit de importantă pentru viitorul blocului comunitar - guvernanţa economică a UE.

În luna martie a acestui an, Uniunea Europeană şi-a sărbătorit cea de a 60-a aniversare la Roma. Pentru noi, a fost momentul să ne reunim şi să analizăm ceea ce am realizat cu ajutorul Uniunii. Însă a fost şi un moment în care să ne gândim la modul în care Europa îşi poate îndeplini în continuare promisiunea pentru generaţiile viitoare. 

Acesta a fost raţionamentul care a stat la baza Cărţii albe a Comisiei Europene privind viitorul Europei şi la dezbaterea generată ulterior.

O parte importantă a discuţiei se referă la modul în care putem, împreună, să extragem învăţăminte din ultimul deceniu. Deşi criza financiară mondială din urmă cu zece ani nu s-a declanşat în Europa, ea a scos în evidenţă deficienţe semnificative - atât în ceea ce priveşte modul în care funcţionează sistemul nostru financiar, cât şi configuraţia instituţională a zonei euro. Această criză a condus la cea mai profundă şi mai îndelungată recesiune din istoria recentă.

Când ne gândim la viitorul nostru nu ne putem lăsa expuşi în acelaşi mod. Împreună, trebuie să creăm structuri economice şi sociale mai bune, care să ofere mai multă stabilitate şi securitate cetăţenilor europeni.

Acum este momentul potrivit să realizăm acest lucru. Graţie eforturilor ferme care au fost depuse, economia UE a continuat să se dezvolte mai mulţi ani la rând. Şomajul – deşi în unele ţări este inacceptabil de ridicat – se situează la cel mai mic nivel începând din 2008. 

Finanţele publice se stabilizează, iar investiţiile îşi reiau creşterea. Băncile din UE aproape că şi-au dublat ratele de capital şi creditele neperformante se află într-o scădere constantă. Avem în vigoare noi reguli menite să asigure că, în cazul băncilor aflate în dificultate, cei care vor plăti nu vor fi contribuabilii. Încrederea în moneda euro este la cel mai ridicat nivel înregistrat vreodată.

Aşa cum spune un vechi proverb, timpul potrivit pentru a repara acoperişul este atunci când soarele străluceşte pe cer. 

În prezent, avem o oportunitate – şi obligaţia – de a face ca economia şi societatea în care trăim să fie mai rezistente şi mai solide. 

În acest spirit, Comisia Europeană a prezentat o foaie de parcurs care trasează calea către mai multă unitate, eficienţă şi răspundere democratică în guvernanţa economică a UE. Foaia de parcurs se bazează pe ani de muncă şi îşi propune să consolideze creşterea, să sprijine convergenţa şi să îmbunătăţească stabilitatea macroeconomică, în beneficiul tuturor cetăţenilor.

Moneda euro a fost întotdeauna un proiect unificator. Este moneda unică a Uniunii Europene şi, în prezent, a doua cea mai utilizată monedă din lume. O zonă euro puternică este în beneficiul pieţei unice şi al UE, în ansamblu. 

Acest lucru este cu atât mai mult valabil atunci când ne gândim că toate statele membre, cu excepţia a două dintre ele, sunt obligate din punct de vedere juridic să adopte moneda unică de îndată ce îndeplinesc condiţiile. După ieşirea din Uniune a Regatului Unit, economiile din zona euro vor reprezenta 85 % din totalul economiei UE. Când trasăm calea de urmat, trebuie să ţinem seama de toată lumea.

În cadrul foii de parcurs, am prezentat deja propuneri pentru finalizarea uniunii bancare şi a uniunii pieţelor de capital, obiectivul fiind reducerea riscurilor remanente din sectorul bancar, diversificarea surselor de finanţare pentru economia reală şi asigurarea unei mai bune distribuţii a riscurilor private.

Săptămâna trecută, Comisia Europeană a prezentat noi iniţiative, îndeplinind astfel angajamentele pe care mi le-am asumat în discursul privind starea Uniunii, susţinut în luna septembrie. Printre acestea se numără înfiinţarea Fondului Monetar European cu scopul de a oferi sprijin pentru stabilitate financiară ţărilor care au nevoie urgentă şi de a proteja contribuabilii faţă de costurile băncilor care se confruntă cu dificultăţi majore.

De asemenea, am propus înscrierea Tratatului privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanţa în legislaţia UE. Această măsură va contribui la simplificarea cadrului juridic şi la consolidarea normelor existente pentru a avea finanţe publice solide, inclusiv la flexibilitatea pe care acestea o prevăd.

Am prezentat noi instrumente bugetare pentru a veni în sprijinul reformelor naţionale, un mecanism de convergenţă pentru statele membre care se pregătesc să adere la zona euro şi o funcţie de stabilizare pentru menţinerea nivelului de investiţii în eventualitatea unor şocuri economice puternice.

Pentru a corela toate aceste funcţii, am propus ca un ministru european al economiei şi finanţelor să poată coordona diversele sarcini şi să se asigure că guvernanţa economică a UE este mai simplă, mai coerentă şi mai eficace.

Cei 27 de lideri ai UE vor purta o discuţie iniţială cu privire la ideile noastre în cadrul reuniunii la nivel înalt a zonei euro, care va avea loc săptămâna aceasta. Va fi prima reuniune de acest tip, care se va desfăşura într-un climat atât de favorabil şi la care vor participa atât liderii UE din zona euro, cât şi cei din afara zonei euro. 

Reuniunea va deschide calea pentru deciziile concrete care vor fi adoptate în anul 2018. Îmi exprim încrederea că ne vom asuma răspunderea colectivă de a lăsa în urmă criza şi nu vom aştepta să ne lovească o nouă furtună.

Jean-Claude Juncker,

Preşedintele Comisiei Europene

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite