Italia: A intrat în vigoare legea vaccinării obligatorii anti-COVID a mai multor categorii de angajaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE
FOTO EPA-EFE

În Italia a intrat în vigoare astăzi, 15 decembrie, regula vaccinării obligatorii anti-COVID a angajaţilor din educaţie, administraţie, poliţie, armată şi servicii de urgenţă, relatează DPA, potrivit Agerpres.

Decizia a fost luată la sfârşitul lunii noiembrie, asta după ce în aprilie, vaccinarea a devenit obligatorie la angajaţii din domeniul sănătăţii.

Totodată, angajaţii care au fost imunizaţi deja, trebuie să primească doza booster. Cei care refuză vaccinarea vor avea salariile suspendate şi riscă să primească amenzi de până la 1.000 de euro.

În ultimele săptămâni, autorităţile au înăsprit restricţiile, accesul în restaurante, la cinema, în cluburi sau pe stadioane fiind permis doar celor care sunt vaccinaţi anti-COVID sau care au trecut prin boală. Măsurile sunt în vigoare până la jumătatea lunii ianuarie.

Italia are o rată de vaccinare anti-COVID cu schemă completă de aproape 73,5%. 

Joi, 16 decembrie, în Peninsulă va începe şi vaccinarea copiilor din categoria de vârstă 5-12 ani.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite