Imagini din satelit arată detalii despre desfăşurările de trupe şi arme ruseşti în Belarus, lângă graniţa cu Ucraina FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Avioane Su-25 la Lunineţ, Belarus FOTO Maxar Technologies
Avioane Su-25 la Lunineţ, Belarus FOTO Maxar Technologies

Imagini din satelit publicate duminică arată detalii ale desfăşurărilor militare efectuate la graniţa dintre Belarus şi Ucraina înaintea exerciţiilor comune ruso-belaruse, relatează Reuters.

Rusia şi Belarus plănuiesc să organizeze exerciţii militare comune în perioada 10-20 februarie sub numele „Union Resolve 2022”. Oficial, aceste exerciţii sunt prezentate drept un antrenament pentru respingerea unui atac la graniţele de sud ale Belarusului. Ele sunt prevăzute să aibă loc într-un context de creştere a tensiunilor la graniţa dintre Rusia şi Ucraina, unde Vladimir Putin a comasat peste 100.000 de militari. Occidentul suspectează că această comasare de trupe va fi urmată de o invazie.

Imagini din satelit publicate de Maxar Technologies, cu sediul în SUA, arată că unităţi militare înarmate cu rachete, mai multe lansatoare de rachete şi avioane de atac au fost trimise în Belarus în trei locaţii din apropierea graniţei cu Ucraina, şi anume la Ielsk, Reşiţa şi Lunineţ. Toate aceste locaţii se află la aproximativ 50 de kilometri de Ucraina.

Maxar Technologies a mai surprins 15 avioane de atac la sol Su-25 şi un sistem de apărare aeriană S-400 pe aerodromul Lunineţ, precum şi rachete SS26 Iskander şi lansatoare de rachete multiple lângă Ielsk.

Trupe rusesti desfasurate in Belarus FOTO Maxar Technologies

Trupe ruseşti în Belarus FOTO Maxar Technologies

Reuters precizează că nu a putut verifica în mod independent imaginile, în timp ce Ministerul rus al Apărării şi oficialii militari din Belarus nu au oferit niciun comentariu până la publicarea informaţiei. Totuşi, Ministerul rus al Apărării a anunţat sâmbătă că a trimis sisteme de rachete S-400 şi avioane Su-25 pentru exerciţiile din Belarus.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite