Hollande acuză Rusia că foloseşte „toate mijloacele“ pentru a influenţa opinia publică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele francez Francois Hollande a acuzat Moscova că foloseşte „toate mijloacele pentru a influenţa opinia publică“, inclusiv „procedee“ ale defunctei Uniuni Sovietice, relatează luni AFP.

„Rusia utilizează toate mijloacele pentru a influenţa opinia publică“, a declarat şeful statului francez într-un interviu apărut luni în cotidianele „Le Monde“, „La Stampa“, „The Guardian“, „La Vanguardia“, „Suddeutsche Zeitung“ şi „Gazeta Wyborcza“, el menţionând că deşi „nu mai este aceeaşi ideologie ca pe vremea Uniunii Sovietice, (...) sunt uneori aceleaşi procedee“.

În opinia lui Francois Hollande, este vorba despre o „strategie de influenţă, de reţele, cu opinii foarte conservatoare în termeni de morală“ şi „de asemenea cu pretenţia de a apăra creştinismul de islam“.

„Să nu exagerăm, însă să rămânem vigilenţi“, a mai spus preşedintele francez în interviul publicat cu câteva ore înaintea unui minisummit european ce va reuni Franţa, Germania, Italia şi Spania la Versailles, lângă Paris.

Miercuri, şeful statului francez a ordonat „mobilizarea tuturor mijloacelor de stat necesare“ în faţa ameninţărilor cibernetice care vizează alegerile prezidenţiale din primăvara acestui an din Franţa.

„Ce caută Rusia?“, s-a întrebat Francois Hollande în cadrul interviului, răspunzând: „să influenţeze spaţiile care erau altădată ale ei din cadrul fostei Uniuni Sovietice“, precum Ucraina.

„Ea vrea să participe la soluţionarea conflictelor în lume, în avantajul său“, în special în Siria, „impunându-se ca o putere“ şi „testând rezistenţa noastră“, a adăugat el.

Şeful statului francez a făcut de asemenea apel la „demascarea operaţiunilor ideologice“ pentru a „spune foarte clar cine este de partea cui, cine este finanţat de cine“ şi „de ce mişcările de extremă dreapta sunt mai mult sau mai puţin legate de Rusia“.

Kremlinul a fost deja acuzat că are legături cu piratarea calculatoarelor Partidului Democrat şşi scurgerile de informaţii compromiţătoare despre Hillary Clinton în favoarea lui Donald Trump. Kremlinul mai este acuzat de numeroşi experţi francezi că vrea să influenţeze alegerile prezidenţiale din Franţa prin atacuri cibernetice şi campanii de dezinformare.

Totodată, Moscova este suspectată de tentative de influenţare a alegerilor din Olanda, programate la mijlocul lui martie, şi Germania, prevăzute să aibă loc la sfârşitul lui septembrie. Moscova respinge toate aceste acuzaţii.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite