Gruparea Stat Islamic are celule active în Bulgaria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un expert în lumea arabă, Kiriak Ţonev, a declarat luni pentru televiziunea naţională că în Bulgaria există celule active ale grupării Stat Islamic, relatează site-ul Novinite.com.

"Ameninţarea reprezentată de Statul Islamic este mare pentru că gruparea acoperă o zonă extinsă din Asia Centrală până în Africa de Nord, Balcani şi Spania", a declarat expertul citat.

Potrivit lui Ţonev, asimilarea forţată a minorităţii turce din Bulgaria prin schimbarea numelor turce cu unele bulgare, în perioada 1985-1989, a împins unii musulmani bulgari la islamism.

Expertul pretinde că mai multe persoane care luptă pentru Statul Islamic au fost tratate în spitale din Bulgaria. Unele dintre ele au fost în ţară înainte de a se implica în luptă şi s-au întors apoi în Bulgaria.

Potrivit lui Ţonev, a început o nouă etapă, în timp ce forţele Statului Islamic încearcă să împingă kurzii în teritoriul turc. Luptele au devenit tot mai violente iar acele persoane care nu au unde să se ducă ajung în Bulgaria, a explicat el.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite