Germania, în valul al patrulea de pandemie. Populaţia adultă tânără, cea mai afectată
0În numai o săptămână, cazurile de infectare în Germania au crescut de la 4% la 6%, se arată într-un raport oficial al agenţiei naţionale responsabile cu prevenirea şi controlul bolilor.
Germania se confruntă cu cel de-al patrulea val al pandemiei, conform unui raport al Institutului Robert Koch (RKI). Raportul agenţiei naţionale responsabile cu prevenirea şi controlul bolilor se referă la prima săptămână a lunii august şi arată că proporţia testelor pozitive a crescut de la 4% la 6% în doar şapte zile, în luna august.
„Acest lucru arată acum în mod clar începutul celui de-al patrulea val, care devine din ce în ce mai puternic, în special din cauza infectărilor populaţiei adulte tinere”, se arată în raportul citat de Agerpres.
Varianta Delta a virusului reprezintă 99% dintre cazurile de infectare, ştiut fiind că este o tulpină care se răspândeşte cu mult mai repede.
În Germania, în acest moment, 58,2% dintre locuitori sunt complet imunizaţi, iar 63,7% sunt vaccinaţi cu o doză. În ultimele şapte zile, rata incidenţei cazurilor în această ţară a fost de 44 la 100.000 de locuitori.
Citeşte şi:
Germania a suspendat asistenţa financiară acordată Afganistanului