Franţa închide toate locurile publice. Peste 150.000 de cazuri de coronavirus în întreaga lume

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ţările din întreaga lume se mobiizează împotriva pandemiei de coronavirus, care afectează acum în special Europa. Până în prezent, s-au înregistrat peste 150.000 de cazuri de infectare, scrie AFP.

În Italia, în ultimele 24 de ore s-au înregstrat 175 de noi decese, iar în Spania s-au semnalat de vineri seară până acum încă peste 1.500 de cazuri de infectare, totalul fiind 5.753. Numărul deceselor de până acum din Spania – 183.

În Franţa, în 24 de ore s-au înregistrat 800 de noi cazuri de contaminare şi 18 decese. Brune Poirson, secretar de Stat, a fost testată pozitiv sâmbătă cu Covid-19. Bilanţul de până acum al Franţei este de 4.999 de cazuri de infectare şi 91 de decese. Ca urmare a accelerării propagării virusului, premierul Edouard Philippe a anunţat că începând cu miezul nopţii vor fi închise toate “locurile care primesc public” şi care nu sunt indispensabile vieţii, fiind vorba în special de restaurante, cafenele, cinematografe şi cluburi.

În Austria, sâmbătă au fost confirmate 602 cazuri, iar în Elveţia sunt 1.355 de cazuri de infectare, înregistrându-se şi 11 decese.

Marea Britanie are 798 de cazuri de contaminare şi zece decese.

Punctul de plecare al pandemiei, China pare să fi depăşit faza de criză, sâmbătă înregistrând doar 11 noi contaminări şi 13 decese. De la apariţia coronavirusului, în China au murit 3.189 de persoane.

Au fost contaminate în total peste 150.000 de persoane din 137 de ţări. Au murit în total 5.764 de persoane.  

După China, cele mai afectate ţări sunt Italia – 1.441 de morţi, Iran – 611 morţi, Spania – 183 de morţi şi Franţa – 79 de morţi.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite