FOTO Pretty Woman, în variantă franţuzeasă. Povestea de dragoste înfiripată între un francez înstărit şi o româncă de etnie romă sfidează diferenţele sociale
0
Deşi problema imigranţilor romi a creat mari probleme în rândul politicienilor din Franţa, jurnaliştii au descoperit o poveste de dragoste aproape ireală între un francez, proprietar a două apartamente şi cu un trai mulţumitor, şi o tânără de etnie romă, care trăieşte într-o baracă dintr-o tabără de romi. Bărbatul a renunţat la traiul confortabil pentru a trăi alături de româncă, ajutând totodată întreaga comunitate de romi.
La sfârşitul lunii august, tabăra locuită de romi din comuna Vaulx-en-Velin, departamentul Rhône, a fost incendiată şi la scurt timp din nou ridicată, într-un departament vecin, Villeurbanne. Însă condiţiile de viaţă s-au înrăutăţit şi mai mult. Localnicii s-au plâns de problemele create de romi, de riscul unui focar de infecţie şi au cerut expluzarea imigranţilor, potrivit site-ului „Rue89”.
Cei 350 de ţigani trăiesc în continuare în mijlocul aglomeraţiei din Lyon. În afară de şapte familii care au primit adăposturi de urgenţă într-un hotel de la periferia oraşului, nu a fost propusă nicio soluţie pentru restul populaţiei de romi. Asta în ciuda deciziei aprobate la 26 august 2012 care impune obligaţia unei „anchete sociale şi a găsirii unor soluţii alternative de cazare după desfiinţarea aşezărilor ilegale”.
Alain are 33 de ani, este francez, are o slujbă şi două apartamente în Lyon, un trai bun”. Cu toate acestea, de patru ani este o prezenţă constantă în aglomeraţia de la marginea comunei Villeurbanne, unde revine pentru a-i ajuta pe locuitori.
În prezent, tabăra din Villeurbanne este casa a aproximativ 100 de imigranţi romi, iar condiţiile de viaţă aici sunt dramatice. Şobolanii, lipsa apei curente, lipsa electricităţii fac viaţa extrem de dificilă. Barăcile, ridicate cu ajutorul resturilor găsite prin gunoaie, stau în picioare prin cine ştie ce minune, interiorul este haotic, aerul este îngreunat de praf, iar gătitul se face la focul de lemne.
Viaţa în comunitate, mai preţioasă decât confortul
Villeurbanne este locul unde Alan a întâlnit-o prima dată pe Dana, una dintre imigranţii romi, în urmă cu doi ani. Mignonă, brunetă cu părul foarte lung şi caninii de aur, în vârstă de 28 de ani. Femeia a sosit în Franţa acum cinci ani şi a făcut numeroase drumuri dus-întors între Lyon şi judeţul Bihor, unde locuieşte familia ei. Apoi l-a întâlnit pe Alan şi de atunci drumurile au încetat.
Prima oară când a zărit-o, povesteşte Alain, Dana căuta prin gunoaie ceva să mănânce. Bărbatul nu a suportat imaginea şi i-a dat bani să-şi cumpere hrană. Astăzi însă, cei doi se comportă asemenea unui cuplu de tineri îndrăgostiţi, se tachinează şi au accese de gelozie.
Intrarea în baraca Danei. FOTO: Rue89
„Anul trecut am locuit împreună în apartamentul meu. Ceilalţi au început să râdă de ea, i-au spus că i-am luat toată libertatea. Aşa că nu a mai rezistat”, a spus Alain. Între viaţa confortabilă şi cea aglomerată, femeia a ales traiul pe mai departe în tabăra de romi. „La apartament mă plictiseam. Nu-mi plăcea, aveam impresia că sunt într-o închisoare. Chiar dacă este greu, prefer să locuiesc în continuare aici, cu ţiganii, cu prietenii mei”, a explicat Dana.
Dana pune mare preţ pe independenţa ei. În ciuda ajutorului necondiţionat oferit de iubitul ei, recunoaşte, cu jumătate de gură, că se mai prostituează „din când în când”. „Fac asta atunci când am mare nevoie de bani. Rar”, a adăugat Dana.
Integrarea, provocare (aproape) imposibilă
La început , povestea lor a fost tare dificilă din cauza barierei lingvistic, dar Alain s-a dovedit mai rapid şi a învăţat el limba romani, câştigând respectul celorlalţi membri ai comunităţii de ţigani. Cu ajutorul lui, şi Dana a învăţat să comunice în franceză, la nivel minim. „Alan este înconjurat de ţigani, normal că a învăţat! Dacă am fi avut alături de noi patru sau cinci francezi am fi învăţat şi noi”, a spus cu încredere românca.
Înăuntrul barăcii în care locuieşte Dana. FOTO: Rue89
De un an Alain locuieşte cu Dana în baraca ei, extrem de înghesuită, cu un televizor mic, o sobă şi mai multe jucării de pluş pe care le numeşte „copiii mei”. El a recunoscut că a rămas în tabără pentru Dana. Însă este un adevărat binefăcător pentru toţi cei din comunitate. Săptămânal, Alan duce cu maşina personală la spital orice ţigan care are probleme de sănătate şi rămâne alături.
Şi nu i-a fost greu să observe privirile curioase, nedumerite sau chiar jignire în ochii medicilor şi ai asistenţilor. Unii dintre prietenii lui râd de el şi-l numesc ţigan. „Aveţi dreptate”, le răspunde el, „cu acest tip de atitudine este greu să se integreze”.
Se încarcă comentariile...
