Fotbalistul Gerard Piqué a votat în referendumul catalan şi a îndemnat, pe Twitter, la apărarea democraţiei. Meciul FC Barcelona - Las Palmas, fără public

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gerard Piqué, în sala unde a votat în cadrul referendumului catalan. Foto Twitter
Gerard Piqué, în sala unde a votat în cadrul referendumului catalan. Foto Twitter

Fundaşul echipei de fotbal FC Barcelona Gerard Piqué şi-a exprimat opţiunea în cadrul referendumului privind independenţa Cataloniei, relatează Der Spiegel. Fotbalistul în vârstă de 30 de ani s-a născut la Barcelona.

„Eu am votat deja. Împreună suntem de neoprit în apărarea democraţiei“, a scris pe Twitter fotbalistul care a publicat şi o fotografie în care apare votând.

UPDATE 19:22 Formaţia FC Barcelona a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 3-0, echipa Las Palmas, într-un meci din La Liga disputat cu porţile închise, joc care a fost perturbat pentru scurt timp de un intrus, în minutul 72. 

Deşi partida s-a disputat fără public, un bărbat care avea în mână un banner a reuşit să intre pe teren. El a fost scos imediat de pe gazon de şapte stewarzi. 

Pe parcursul jocului, pe tabela de marcaj a fost afişat cuvântul "democraţie".

UPDATE 17:10 FC Barcelona a anunţat, duminică, pe site-ul oficial, că meciul cu Las Palmas, despre care presa spaniolă a scris că a fost amânat, va avea loc, însă cu porţile închise.

“FC Barcelona condamnă acţiunile care au avut loc astăzi în multe localităţi din Catalonia pentru împiedicarea exercitării dreptului democratic şi libera exprimare a cetăţenilor. Având în vedere caracterul excepţional al celor întâmplate, Consiliul Director a decis ca meciul de astăzi cu Las Palmas să se dispute cu porţile închise, după ce Liga Spaniolă de Fotbal a refuzat să îl amâne”, se arată în comunicatul grupării catalane.

Iniţial, presa spaniolă a scris că partida programată la ora 17.15 a fost amânată din cauza referendumului din Catalonia. 

Clubul Las Palmas a anunţat că va juca pe Camp Nou cu ecusoane reprezentând drapelul spaniol pe tricouri.

Referendumul pentru independenţa Cataloniei a fost declarat ilegal de Guvernul central de la Madrid, care afirmă că, în conformitate cu prevederile Constituţiei, statul are caracter indivizibil şi a trimis mii de poliţişti în Catalonia pentru a împiedica votul, închizând secţiile de vot şi confiscând urne şi buletine de vot.

Votul la referendum a început la ora locală 9.00  şi ar fi urmat să se desfăşoare în 2.300 de secţii de votare, însă autorităţile centrale au anunţat sâmbătă că au închis mai mult de jumătate dintre acestea.

Potrivit autorităţilor catalane, peste 50% din cei cu drept de vot şi-au exprimat opţiunea la referendumul privind independenţa Cataloniei, declarat ilegal de Guvernul de la Madrid.

LIVE VIDEO Referendum privind independenţa în Catalonia. Cel puţin 337 de răniţi în urma intervenţiei poliţiei spaniole, potrivit autorităţilor catalane

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite