Fostul vicepreşedinte separatist catalan Oriol Junqueras rămâne în arest

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oriol Junqueras Foto: EPA/EFE
Oriol Junqueras Foto: EPA/EFE

Curtea Supremă spaniolă a dispus vineri ca fostul vicepreşedinte catalan Oriol Junqueras, acuzat de răzvrătire, rebeliune şi deturnare de fonduri, să rămână în detenţie, potrivit unei surse judiciare, relatează Reuters.

Oriol Junqueras, liderul Partidului Stânga Republicană din Catalonia (ERC), a fost arestat la începutul lui noiembrie după proclamarea unilaterală a independenţei pe 27 octombrie.

Această consultare a determinat puterea centrală spaniolă să plaseze Catalonia sub tutelă şi să convoace alegeri regionale anticipate la 21 decembrie, în cadrul cărora separatiştii şi-au păstrat majoritatea absolută în Parlament.

În hotărârea lor, cei trei judecători de la Curtea Supremă scriu că există un risc ca Oriol Junqueras să comită din nou o infracţiune în cazul în care este eliberat, deoarece nimic nu a arătat că acesta a renunţat la ”calea urmată până acum”.

Această hotărâre îl va împiedica pe Oriol Junqueras să asiste la sesiuna inaugurală a noului Parlament regional, pe 17 ianuarie.

Junqueras a făcut parte din Guvernul regional demis. Alţi foşti oficiali, inclusiv fostul preşedinte separatist Carles Puigdemont, au fugit la Bruxelles.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite