Focuri de artificii în Doneţk: „Ce sărbătoriţi? Vor muri mulţi oameni de ambele părţi” VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Captură video / Наш выбор В.В.Путин (Alegerea noastră V.V. Putin)
Captură video / Наш выбор В.В.Путин (Alegerea noastră V.V. Putin)

Imediat după ce Vladimir Putin a recunoscut independenţa republicilor separatiste din estul Ucrainei, oamenii au ieşit pe străzile din Doneţk şi au sărbătorit aproape toată noaptea.

Mai multe imagini cu locuitori din Doneţk care au ieşit pe străzi să sărbătorească au apărut  pe reţelele de socializare. În unele imagini, oamenii scandau "Glorie Rusiei", în altele apăreau coloane de maşini care claxonau continuu sau oameni care ieşiseră în stradă cu steaguri şi se bucurau de focurile de artificii de la miezul nopţii.

Mii de oameni au comentat imaginile şi au spus că sunt fericiţi că Rusia a recunoscut  independenţa Republicii Populare Doneţk. "De acum, Rusia ne-a luat sub ari[a ei ocrotitoare... Am suferit ca nişte câini 8 ani... S-a făcut dreptate, în sfârşit... Putin este preşedintele nostru...", au scris cei mai mulţi dintre internauţi.

Mulţi  oameni au cerut Rusiei să se implice "până la capăt":

"Fie ca această recunoaştere să le ofere oamenilor puţină linişte sufletească şi siguranţă.. . Totuşi, nu cred că se va întâmpla asta. La urma urmei, nu trec in Rusia, doar se recunoaşte. Asta nu va opri bombele. Ba chiar dimpotrivă, bombardamentul va creşte acum înzecit pentru a forţa Rusia să intervină militar şi să declare că a început un război în Ucraina şi să impună sancţiuni economice noi şi grave.. . Aceasta este o capcană în care Rusia nu poate să nu cadă pentru a-şi proteja cetăţenii. Singurul mod în care acest lucru se va opri este ca SUA să fie arsă DIN TEREN.. Preţul la asa ceva va fi mare, dar mai devreme sau mai târziu Rusia va trebui să-l plătească, altfel va fi distrusa". a scris Ivailo Kirov.

"Dacă începe un război cu Ucraina, atunci e necesar să ne eliberăm pământurile de acolo, odată dăruite fraţilor noştri. Sunt o mulţime de ruşi acolo şi aşteaptă", a comentat şi  Ludmila Malkova.

sursa: Facebook / Наш выбор В.В.Путин (Alegerea noastră V.V. Putin)

 Au existat, însă, şi mulţi oameni care au spu că ei nu au ce sărbători:

 "Artificiile sunt bune atunci când se va termina războiul! Atunci când nu vor mai muri oameni. De ambele  părţi", a scris Irina Jomiru.

"Ce sărbătoriţi? Vor muri mulţi oameni de ambele părţi. Credeţi că Putin s-a gândit la voi când a făcut asta? Nu fiţi naivi", a comentat Miri Assenov.

După şedinţa Consiliului de Securitate al Federaţiei ruse, Putin a ţinut un discurs despre lunga istorie a Rusiei şi a fostei Republici Sovietice Socialiste Ucrainene sub conducerea comunistă în secolul al XX-lea. Putin a afirmat că Rusia a fost „jefuită” când Uniunea Sovietică s-a destrămat în 1991.

Preşedintele rus a recunoscut apoi independenţa regiunilor separatiste din estul Ucrainei şi a semnat un decret în acest sens.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Vladimir Putin recunoaşte independenţa regiunilor separatiste din estul Ucrainei. Care sunt urmările?

Ce se întâmplă cu românii din Ucraina şi ce spun aceştia despre războiul care le bate la uşă

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite