Atac armat în faţa unui hotel din centrul Barcelonei. Cel puţin două persoane au fost rănite

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Două persoane au deschis focul în centrul Barcelonei, într-o zonă turistică FOTO Twitter
Două persoane au deschis focul în centrul Barcelonei, într-o zonă turistică FOTO Twitter

Un individ înarmat a deschis focul marţi după-amiază la intrarea într-un hotel de patru stele din centrul Barcelonei, două persoane fiind rănite, relatează „El Pais”, citând poliţia locală.

Atacul produs la intrarea hotelului Silken, a avut loc la ora locală 15.00, când aindividul înarmat s-a apropiat de două persoane şi a deschis focul asupra lor. 

Una dintre victime a fost atinsă de gloanţe, iar cealaltă a reuşit să fugă în interiorul hotelului, dar a fost rănită de cioburile geamurilor sparte.

Potrivit martorilor, atacatorul, care a reuşit să fugă, purta o cagulă şi este posibil să fi avut un complice, după susţine varianta publicaţiei „La Vanguardia”. 

De aseemenea, ua dintre ipotezele autorităţilor susşine că ar fi avut loc o posibilă tentativă de răpire, în timp ce o altă ipotză este ceea aduce în discuţie o posibulă reglare de conturi. 

Atacul s-a produs în zona Carrer del Pintor Fortuny, la circa o sută de metri de popularul bulevard turistic La Rambla, şi a provocat panică în zonă.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite