Două brăţări cu o sută de diamante care i-au aparţinut reginei Franţei Marie-Antoinette, licitate la Geneva

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto News.ro
Foto News.ro

Două brăţări care i-au aparţinut reginei Franţei Marie-Antoinette, ambele cu o sută de diamante, vor fi scoase pentru prima dată la licitaţie publică, pe 9 noiembrie, de Christie's la Geneva, potrivit Le Figaro.

„Aceste diamante sunt extraordinare nu doar datorită provenienţei, ci şi pentru că ele conţin: 112 diamante vechi. Dimensiunea lor variază de la aproximativ un carat pentru cel mai mic până la peste patru carate pentru cele mai mari diamante din mijloc”, a declarat pentru AFP Marie-Cécile Cisamolo, specialistă în bijuterie la Christie's.

Cele două brăţări plasate într-o cutie delicată vor fi vândute în acelaşi lot. 

„Ele sunt estimate între 2 şi 4 milioane de dolari (1,8 şi 3,7 milioane de euro), un preţ care include nu doar valoarea lor intrinsecă, ci şi posibilitatea de a deţine bijuterii care au fost comandate de faimoasa regină Marie-Antoinette”, a dezvăluit experta. 

Aceste bijuterii istorice ar putea fi achiziţionate cu mult peste estimare. În 2018, un pandantiv cu diamante care i-a aparţinut Mariei-Antoinette, ornat cu o perlă naturală de dimensiune excepţională, a fost adjudecat la Sotheby's, la Geneva, pentru 36 de milioane de dolari, după ce fusese evaluat între 1 şi 2 milioane de dolari.

Fiecare dintre cele două brăţări vândute de Christie's este compusă din trei rânduri de diamante. Cele două brăţări pot fi de altfel asamblate pentru a fi purtate în colier. 

Casa a estimat că pe brăţări sunt în total diamante între 140 şi 150 de carate. 

Potrivit Christie's, brăţările au fost comandate bijutierului Charles Auguste Boehmer la Paris, în 1776, de Marie-Antoinette, devenită regină a Franţei doi ani mai devreme. 

„Preţul total al acestor brăţări era de 250.000 de lire sterline, ceea ce reprezenta o sumă importantă în epocă. Au fost plătite cu pietre preţioase”, a povestit Cisamolo.

Apoi a urmat Revoluţia Franceză. Dacă Marie-Antoinette a fost ghilotinată, bijuteriile ei au supravieţuit. Înainte de a încerca să fugă din Franţa împreună cu Ludovic al XVI-lea şi copiii săi, Marie-Antoinette trimisese bijuteriile la Bruxelles, de unde au fost apoi transmise rudelor din Austria, patria reginei.

Arestaţi la Varennes, Ludovic al XVI-lea şi Marie-Antoinette au fost ghilotinaţi în 1793, iar fiul lor Ludovic al XVII-lea a murit în captivitate. Singura supravieţuitoare a Revoluţiei Franceze, fiica lor, Marie-Thérèse a Franţei, a fost eliberată în 1795. La sosirea ei la Viena, împăratul Austriei i-a dat bijuteriile mamei sale, care au fost păstrate cu grijă. Neavând copii, Marie-Thérèse a Franţei a lăsat moştenire bijuteriile nepoatei ei, Ducesa de Parma. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite