Donald Tusk: Liderii europeni au aprobat în mod unanim la summit principiile directoare pentru negocierea Brexitului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a anunţat că liderii europeni au aprobat în mod unanim, în cadrul summitului special de la Bruxelles, principiile directoare propuse pentru negocierea acordului de Brexit, scriu Reuters şi BBC.

”Principiile directoare adoptate în mod unanim. Mandatul ferm şi corect din punct de vedere politic al UE27 este pregătit pentru negocierea Brexitului”, a scris preşedintele Consiliului European într-un mesaj postat pe Twitter.

Liderii europeni au avut nevoie de mai puţin de 15 minute pentru a aproba în mod unanim principiile directoare anunţate la finalul lunii martie de Donald Tusk.

Oficialii europeni susţin că votul în sine a durat în jur de un minut şi a fost urmat de ropote de aplauze din partea liderilor UE27.

”#EUCO: Unitatea în acţiune: UE27 a adoptat în mai puţin de 15 minute principiile directoare pentru articolul 50 #Brexit”, a scris preşedintele Comisiei Europene într-un mesaj postat pe Twitter.

Aceste principii directoare au fost prezentate într-o primă variantă la doar două zile după declanşarea articolului 50, fiind ulterior finalizate în cadrul reuniunii de joi a Consiliului de Miniştri al UE.

Ţările membre urmează să adopte ulterior o serie de directive mai detaliate pentru negocieri într-o reuniune programată pentru 22 mai, în care francezul Michel Barnier va primi mandatul de negociator-şef al Uniunii Europene pentru Brexit.

Totuşi, primele negocieri ar urma să înceapă doar după alegerile anticipate convocate de Theresa May, în încercarea de a-şi întări poziţia de negociere în faţa Uniunii Europene.

UE a respins cererea britanicilor de a purta încă de la început negocieri paralele asupra acordului în vederea divorţului şi asupra ”relaţiei viitoare”, în special a celei comerciale dintre Londra şi Bruxelles.

Ulterior, Tusk a precizat că trebuie să existe un ”progres suficient” în negocierea unor probleme cheie înainte de a se trece la discuţii despre relaţia viitoare dintre UE şi Marea Britanie.

Prima variantă a principiilor directoare a amintit de marile priorităţi ale UE în vederea încheierii unui acord cu privire la divorţul de Regatul Unit.

Bruxelles vrea să clarifice cu prioritate soarta celor peste trei milioane de cetăţeni europeni din Regatul Unit şi a celor peste un milion de britanici care locuiesc în ţările Uniunii Europene.

UE va vrea, de asemenea, să înlăture incertitudinile cu privire la frontiera dintre Republica Irlanda şi Irlanda de Nord - provincia britanică - şi va cere ca Londra să-şi ”onoreze toate angajamentele” financiare asumate până la închierea exerciţiului bugetar actual din 2020. Comisia Europeană (CE) a evaluat factura între 55 şi 60 de miliarde de euro pentru finalizarea Brexitului.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite